Renumită pentru accidentele grave care au avut loc aici de-a lungul anilor - cel mai recent în luna august, soldat cu un mort şi o persoană rănită - trecerea la nivel cu calea ferată situată în spatele Oborului Ploieşti ar urma să fie reabilitată. Autorităţile locale au discutat cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai CFR pentru amplasarea unei bariere automate.

 

Discuţiile s-au purtat în această săptămână, atât la Bucureşti, odată cu vizita la Ministerul Transporturilor făcută de viceprimarul Daniel Nicodim, cât şi la Ploieşti, unde a venit o comisie tehnică de la minister. De asemenea, reprezentanţii celor două instituţii au făcut o vizită pe teren, alături de conducerea regionalei CFR. Discuţiile au vizat şi reabilitarea Gării de Sud. "Împreună cu conducerea regionalei SNCF CFR București, am făcut o vizită la Ploiești. Alături de reprezentanții Primăriei, am evaluat starea gării Ploiești Sud și stabilit care sunt măsurile ce trebuiesc întreprinse pentru reabilitarea gării și zonei adiacente. Totodată am fost în zona obor pentru a analiza soluția instalării unei bariere automate la trecerea la nivel cu cale ferată, o trecere unde au loc accidente frecvent", a anunţat Adrian Dupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

La trecerea de cale ferată situată pe strada Trandafirilor, lângă Oborul Ploieşti, au avut loc mai multe accidente în ultimii ani, cel mai recent fiind în august, când un bărbat a murit, iar iubita acestuia, aflată la volan, a fost rănită. Tânărul, un lăutar cunoscut ca Tavi Puştiu, făcea o transmisiune în direct pe Facebook în momentul respectiv, întreruptă fix în momentul în care trenul le-a lovit maşina.

Joomla SEF URLs by Artio