hale centrale ploiestiÎn ultima parte a anului trecut, Consiliul Local Ploieşti a aprobat majorarea de capital de la SC Hale şi Pieţe, societate subordonată administraţiei locale, cu suma de 25,5 milioane de lei, pentru derularea proiectului de refacere a pieţei agroalimentare centrale. Problema, despre care s-a aflat zilele acestea, este că plata nu s-a mai efectuat, din cauza unor bâlbâieli devenite deja o tradiţie în administraţia locală, la care s-a adăugat închiderea Trezoreriei mai devreme decât în alţi ani.

Pentru că n-a reuşit să facă plata la timp, Primăria Ploieşti a înregistrat, la finele lui 2017, un excedent bugetar mult mai mare, ceea ce, acum, riscă să ducă la diminuarea veniturilor pe care administraţia locală le va încasa în acest an de la bugetul de stat. În plus, neefectuarea plăţii pune din nou sub semnul întrebării întregul proiect de refacere a platoului Halelor.

Zilele trecute, primarul Dobre explica faptul că o modificare legislativă adoptată la nivel central, spre finalul anului trecut, va duce la diminuarea veniturilor pe 2018 pentru primăriile care în ultimii doi ani au înregistrat excedente bugetare. Practic, din cotele defalcate din TVA pe care Guvernul le va aloca în acest an pentru echilibrarea bugetelor locale şi compensarea pierderilor înregistrate din reducerea cotelor din IVG, se va scădea jumătate din excedentul realizat în 2016 şi jumătate din excedentul din 2017. Or, în cazul Ploieştiului, eşecul privind plata sumei către Hale şi Pieţe înseamnă că banii au rămas în buget, au "alimentat" excedentul la final de an şi vor genera pierderi din cotele guvernamentale în 2018. Concret, numai pentru această plată neefectuată de 25,5 milioane de lei, Primăria va avea în acest an veniturile reduse cu 12,75 milioane de lei.

MAI MULTE DETALII AICI: Buget mai sărac cu aproape 8 milioane de euro, în acest an, la Ploieşti

Primarul Adrian Dobre a anunţat că este în derulare o verificare la nivelul Direcţiei Economice din instituţie, pentru a se stabili de ce nu s-a făcut plata până la finalul anului trecut. "A existat un ordin de ministru în data de 22 decembrie, vineri, prin care s-a decis închiderea trezoreriilor începând cu ziua de 27, practic următoarea zi lucrătoare după minivacanţa de Crăciun. Totuşi, hotărârea privind majorarea de capital de la Hale şi Pieţe fusese luată încă de miercuri, iar pentru efectuarea unei plăţi ai nevoie, în teorie, de 48 de ore. Vrem să vedem din ce motive nu s-a efectuat plata la timp", a explicat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

Joomla SEF URLs by Artio