adrian dobre 2 07 18Anunţată ca o prioritate pentru 2018, interoducerea canalizării pe toate străzile din cartierul ploieştean Mitică Apostol mai are de aşteptat. Primarul Adrian Dobre a vorbit astăzi despre stadiul proiectului, declarând că intenţia este ca în acest an să fie introduse reţelele principale, pentru ca în 2019 să se facă racordarea locatarilor. Asta înseamnă, practic, că oamenii din acest cartier periferic vor petrece, foarte probabil, iarna cu străzile sparte. Mai este o veste proastă, primarul recunoscând că, momentan, nu au fost obţinute toate avizele necesare.

Într-o întâlnire cu reprezentanţii presei locale, primarul Ploieştiului a afirmat că se aşteaptă avizele de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru trecerea mai multor reţele pe sub Drumul Naţional 1A. "Am avut şedinţă cu investitori, am discutat despre lucrările de canalizări, sunt câteva cartiere care au fost finalizate şi unele care în două-trei săptămâni vor fi finalizate şi apoi se va intra în forţă în cele două cartiere care au mai rămas, mă refer aici la Râfov şi Mitică Apostol. În Mitică Apostol mai avem un singur document important de obţinut, este un aviz de la CNAIR, pentru că avem de făcut aproximativ 15 subtraversări pe sub DN1A. Documentele au fost depuse, sperăm într-o soluţionare cât mai rapidă luna aceasta, pentru a putea demara lucrările. Din fericire, lucrurile nu sunt de o complexitate foarte mare, sper să nu descoperim totuşi vreo conductă nesemnalizată de către vreun reţelar, aşa cum foarte des se întâmplă în interiorul municipiului. În Mitică Apostol, conform unui grafic de lucrări, anul acesta vom realiza doar partea de conducte principale, pe axul drumului, urmând ca anul viitor să realizăm şi partea de racorduri către cetăţeni", a afirmat primarul Ploieştiului, Adrian Dobre.

"Există un singur proiect integrat, numai că el se va desfăşura în perioada 2018-2019. Partea principală - cele 17 străzi prinse în program - va dura cam două luni de zile, sperăm cel târziu la mijlocul celei de-a doua jumătăţi a lunii octombrie să avem deja echipele în teren, urmând ca în 2019 să facem şi partea de racorduri. Noi am avut o sumă iniţială de 17 milioane, care a fost diminuată după o serie de modificări în proiect şi în momentul de faţă e estimată la 13-14 milioane de lei, rămâne să vedem avizul de la CNAIR şi dacă ni se acceptă soluţia propusă", a mai declarat edilul.

Joomla SEF URLs by Artio