O hotărâre semnată de managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a declanșat un veritabil scandal în interiorul sistemului sanitar, fapt care ar putea duce la acțiuni în instanță împotriva instituției, informează surse din rândul sindicatelor din Sănătate. Concret, Spitalul Județean, prin semnătura managerului Marius Niculescu, a hotărât ca, începând cu data de 1 noiembrie 2018, asistenții medicali șefi de secție să nu mai lucreze în trei ture, aceștia fiind obligați să își desfășoare activitatea doar în tura I, respectiv în intervalul orar 7-15.

În contrapartidă, reprezentanții sindicatului Sanitas Prahova consideră această decizie, bazată pe o adresă a Ministerului Sănătății nesemnată de ministru, drept un abuz prin interpretarea greșită a legislației în vigoare, acuzând că este afectată continuitatea îngrijirii pacienților și activitatea de coordonare permanentă a personalului medical.

Efectul direct al deciziei se reflectă și în salarizare, asistentul șef ajungând să câștige mai puțin decât un brancardier sau personalul din subordinea directă. Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești se apără spunând că nu face decât să aplice directivele specificate în adresa ministerului.

Cronologia unui potențial conflict de muncă

În data de 9 septembrie 2018, Spitalul Municipal Câmpina primește o adresă din partea Ministerului Sănătății semnată de director ec. Doina Tănasă care, prin modul în care este redactat, lasă loc de interpretare: „Având în vedere specificul funcției deținute, activitatea asistentului medical șef de secție se desfășoară de regulă în cursul dimineții, respectiv în tura I”.

Adresa respectivă destinată Spitalului Municipal Câmpina, care este înregistrată cu Nr. 36141 în data de 6 august 2018, a fost preluată de conducerea Spitalului Județean Ploiești care a decis restrângerea activității asistenților șefi de secție numai în tura 1, printr-o hotărâre semnată de managerul Spitalului Județean, Marius Niculescu. Hotărârea semnată de șeful instituției a survenit, potrivit documentului, în urma adresei citate mai sus, a ordinului ministrului Sănătății nr 560/1999 privind aprobarea fișelor pentru asistenții medicali și a unei ședințe a Comitetului director din data de 27 septembrie 2018. Doar că decizia este contestată de reprezentanții sindicatului Sanitas Prahova.

Răspunsul sindicatului: „Este un abuz, se interpretează greșit legea”

„Urmare adresei 36141/06.08.2018 trimisă de Ministerul Sănătății către Spitalul Municipal Câmpina, prin care se dă o interpretare eronată a legislației în vigoare și anume se menționează că „activitatea asistentului șef se desfășoară de regulă în tura de zi”, motiv pentru care ați decis să se desfășoare doar astfel (...) Considerăm acest lucru un abuz, deoarece în OMS 870/2004 privind timpul de muncă, organizare și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar, se menționează în mod expres că DOAR „asistenții medicali, indiferent de nivelul studiilor, care ocupă funcția de director de îngrijiri, asistent medical șef pe unitate și asistent șef la serviciile de ambulanță județene și serviciul de ambulanță București Ilfov nu pot desfășura activitate în 3 ture sau 2 ture în sistem 12 cu 24”, se arată în adresa trimisă de SANITAS către Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Reprezentanții sindicatului îi reproșează managerului Spitalului Județean că asimilează în mod greșit funcția de asistent șef cu una de personal administrativ, „fără a se lua în calcul că în fișa postului sarcinile administrative sunt foarte puține”.

„În schimb sarcinile privind organizarea activității în toate turele, de consiliere profesională și integrare a salariaților în colectiv, evaluarea profesională a acestora, evaluarea și elaboarea anuală a procedurilor de lucru de la nivelul secției în vederea eliminării riscurilor, prelucrarea personalului, etc, toate acestea sunt sarcini profesionale. Îndeplinirea acestor sarcini necesită părăsirea biroului, intrarea în echipa de lucru, prin sondaj în toate turele, pentru că resursele nu sunt aceleași de fiecare dată.

Asistentul medical trebuie să desfășoare și activitate medicală, pentru că doar astfel va putea experimenta noile tehnici de lucru impuse de evoluția tehnologică în domeniu și le va putea descrie și manageria conform criteriilor ANMSC, iar aceasta nu se poate realiza, de regulă, doar în timpul turei de zi”, se mai arată în adresa citată.

Totodată, sindicaliștii spun că la nivelul spitalului „activitatea asistentului șef este organizată în trei ture dintotdeauna, aceasta făcând parte din normativul secției care acordă continuitate îngrijirilor medicale pacienților internați”.

Efect direct: asistentul șef va câștiga mai puțin decât personalul din subordine

Modificarea programului de lucru survenită în urma deciziei citate produce și alte tipuri de efecte. Asistenții șefi vor câștiga mai puțin decât brancardierii de pe secții sau a personalului din subordinea direct, fapt anormal și demotivant, reclamă surse din cadrul sindicatului.

marius niculescu judeteanManagerul Spitalului Județean: „Există o adresă a Ministerului Sănătății care a fost pusă în aplicare”

Marius Niculescu (Foto), managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, spune că decizia luată în cadrul comitetului director nu face decât să respecte adresa Ministerului Sănătății.

„Este greu să vă explic la telefon, este o situație complexă, dacă doriți puteți să adresați o cerere pe adresa de mail a spitalului și vă vom răspunde detaliat tot ce doriți. Știu că există nemulțumiri din partea dânșilor (N.R. - sindicaliștilor), însă decizia luată în cadrul Comitetului Director nu vine decât să respecte adresa venită din partea Ministerului Sănătății”, a declarat, pentru Actualitatea Prahoveană, Marius Niculescu, managerul Spitalui Județean de Urgență Ploiești.

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Joomla SEF URLs by Artio