Şef din Primăria Ploieşti condamnat pentru corupţie! Suspendat din funcţia de director al Direcţiei de Patrimoniu în momentul extinderii cercetărilor pe numele său, Florin Petrache a primit astăzi sentinţa finală în dosarul instrumentat de DNA Ploieşti în care fusese trimis în judecată pentru luare de mită. Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat pe inculpat la un an şi şase luni de închisoare, mai mult decât în prima instanţă, însă a dispus suspendarea pedepsei pe durata unui termen de încercare, de trei ani şi jumătate.

Florin Petrache fusese trimis în judecată în 2016, într-un dosar în care DNA Ploieşti îl acuza că a primit mită de la un om de afaceri, sub forma unor lucrări, în schimbul promovării unui proiect de asociere care ar fi avantajat societatea respectivului afacerist. Potrivit anchetatorilor, valoarea lucrărilor de care suspectul beneficiase era de 3.700 de lei.

În luna mai a acestui an, Tribunalul Prahova l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. Atât funcţionarul cât şi unitatea de parchet au constat decizia, iar în această săptămână a fost dată sentinţa definitivă, de către Curtea de Apel Ploieşti, care a dispus o pedeapsă mai mare, însă tot cu suspendare.

"Solutia pe scurt: Admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 209 din data de 14.05.2018 pronunţată de Tribunalul Prahova pe care o desfiinţează în parte, în latură penală, şi rejudecând, Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Petrache Florin pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 alin. 1 vechiul Cod penal, rap. la art. 6 din legea 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 Cod penal de la 8 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare. Potrivit disp. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 81 vechiul Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei mai sus menţionate pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni calculat în conformitate cu art. 82 alin. 1 vechiul Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 vechiul Cod penal referitor la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Aplică disp. art. 71 vechiul Cod penal rap. la art. 64 lit. a teza a II – a, lit. b) şi c) vechiul Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 256 alin. 2 vechiul Cod penal, confiscă de la inculpatul Petrache Florin suma de 3.785,64 lei. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul Petrache Florin împotriva sentinţei penale nr. 209 din data de 14.05.2018 pronunţată de Tribunalul Prahova. Obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12 decembrie 2018", se arată în informaţiile publicate pe portalul instanţelor de judecată.

Joomla SEF URLs by Artio