Autorităţile ploieştene s-au reunit, miercuri, în şedinţă, pentru o nouă analiză cu privire la curăţenia oraşului. Deranjat din cauza mizeriei din municipiu, primarul Adrian Dobre le-a cerut demisia directorului general şi directorului tehnic de la Regia Autonomă de Servicii Publice, structura care ar trebuie să monitorizeze activitatea de colectare a deşeurilor.

 

Adrian Dobre a publicat şi pe pagina oficială de Facebook un clip video din timpul şedinţei, în care le reproşează reprezentanţilor RASP că nu au urmărit cu atenţie activitatea de salubritate şi că "de fiecare dată ţin partea operatorului".

"În ședința de astăzi, am cerut demisia conducerii RASP, a directorului general Raul Petrescu și a directorului tehnic Vasile Ionescu, responsabili cu monitorizarea contractelor de salubritate. Continui demersurile pentru ca Rosal, RASP și Consiliul Local, în subordinea căruia se află RASP, să înțeleagă că trebuie să avem un oraș curat", a afirmat, la final, Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

Joomla SEF URLs by Artio