lucrari edilitareLa Ploiești continuă programul de reparații, cu intervenții pe străzile Trei Ierarhi, Eroilor și Armașilor.

 

Primele intervenții din această serie au loc începând de vineri, pe strada Trei Ierarhi. De luni, 16 aprilie, lucrări se vor derula și pe strada Armașilor, dar și pe Eroilor, pe tronsoanele aflate între străzile Cărvunarilor, Tribunei și Căliman, respectiv între străzile Răzoare și Tribunei.

Intervențiile se fac pentru întreținerea carosabilului, fiind realizate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări ( cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban”.

Joomla SEF URLs by Artio