noua statie epurare ploiestiConducerea Primăriei Ploieşti încearcă să reia lucrările de construire a noii staţii de epurare, sistate în urmă cu mai bine de cinci ani, din cauza unor probleme contractuale, în momentul în care construcţia ajunsese la un grad de realizare de circa 20%. Între timp, municipalitatea a câştigat un litigiu cu Ministerul Dezvoltării, care a achitat circa 17 milioane de lei, însă marea problemă e că acum, după o pauză aşa lungă, există riscul ca unele componente, nefolosite niciodată, să se fi deteriorat în timp, ceea ce ar presupune, pentru partea de 20% rămasă, cheltuieli mult mai mari decât cele estimate. Un răspuns în acest sens era aşteptat de la o expertiză care să arate stadiul real al construcţiei şi utilajelor, însă mai multe licitaţii lansate de administraţia locală s-au încheiat fără succes.

Conducerea Primăriei Ploieşti spune că nu renunţă la încercarea de a contracta serviciile de expertizare, dar, până atunci, pare să se mulţumească şi cu o inspecţie vizuală, făcută de reprezentanţii Regiei Autonome de Servicii Publice, alături de cei ai firmei executante. „Aşteptăm un document din partea firmei executante, în vederea emiterii ordinului de reluare a lucrărilor. Zilele acestea a avut loc o inspecţie vizuală, din partea beneficiarului şi constructorului. Conform contractului, există un termen de finalizare în 107 zile de la emiterea ordinului. Nu renunţăm nici la ideea de a efectua o expertiză, de altfel este şi o măsură în acest sens lăsată de Curtea de Conturi, însă am ţinut de mai multe ori licitaţia şi nu s-a prezentat nicio firmă, cu toate că bugetul alocat nu a fost deloc mic”, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului.

În privinţa termenului, firma de construcţii are altă variantă. potrivit directorului RASP Ploieşti, Raul Petrescu, executantul a estimat că va avea nevoie de minim 8 şi maxim 14 luni ca să finalizeze obiectivul de investiţii, tot constructorul opinând şi că valoarea investiţiei necesare pentru acest lucru va ajunge la aproape 40 de milioane de lei. „Am efectuat o vizită de lucru, au venit reprezentanţii constructorului, suntem în a doua etapă de evaluare a investiţiilor făcute iniţial. În acest moment, în proporţie de 80% este finalizată staţia, însă, având în vedere că nu s-a mai lucrat de cinci ani, este necesar să fie făcută această evaluare a tuturor utilajelor care compun noua staţie. Această verificare va dura aproximativ 30 de zile, urmând ca după această perioadă să fie reluate lucrările”, a declarat şi Raul Petrescu, directorul RASP, amintind că autorităţile speră să finalizeze cât mai rapid acest obiectiv, pentru a evita sancţiunile usturătoare, de până la 200.000 de lei pe lună, primite periodic de la Apele Române, din cauza faptului că fosta staţie de epurare, încă în uz până la eventuala inaugurare a celei noi, nu mai respectă normele legale de poluare.

Joomla SEF URLs by Artio