Pentru că au candidat din partea altor partide decât cele pe care le reprezentaseră la precedentele alegeri, mai mulţi aleşi locali din Prahova şi-au pierdut mandatele, cu doar câteva săptămâni înainte ca ele să ajungă oricum la termen. Ordinele de prefect vizează şi trei primari. În replică, PSD a trimis azi un comunicat în care reclamă că au fost sancţionaţi doar aleşii veniţi la ei, nu şi cei care au plecat din partid ca să candideze din partea PNL.

 

"În perioada 25.08.2020 – 08.09.2020, mai mulți aleși locali din Prahova și-au pierdut mandatul înainte de expirarea duratei normale, ca urmare a înscrierii în alte partide față de cele pentru care au candidat și au fost votați la alegerile locale din 2016. Astfel, în perioada amintită, prin Ordin al prefectului județului Prahova, Cristian Ionescu, au încetat de drept, înainte de expirarea duratei normale, mandatele a doi consilieri județeni și a 14 consilieri locali din următoarele unități administrativ teritoriale (UAT): Albești Paleologu (3), Măgurele (3), Scorțeni (2), Iordăcheanu (4) și Posești (2). De asemenea, o decizie similară a fost luată și în cazul primarilor UAT-urilor: Băicoi, Mizil și Bărcănești", a anunţat Prefectura Prahova într-un comunicat de presă.

Pe acelaşi subiect: 

"Ordinele au fost emise în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, coroborate cu prevederile Legii nr.14/2003 – Legea partidelor politice, republicată. Conform legislației în vigoare, în situația în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuțiile acestuia sunt preluate de către viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuții de primar", se mai arată în comunicat.

PSD citeşte viitorul

În replică, PSD Prahova a trimis în această dimineaţă un comunicat în care reclamă că au fost sancţionaţi doar unii dintre aleşii locali şi că prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, ar fi protejat primarii care au trecut la PNL. În mod interesant, social-democraţii vorbesc despre un al patrulea primar demis, Mihai Alionte de la Podenii Noi, deşi Prefectura dezminte emiterea unui ordin pe numele acestuia. De asemenea, în finalul comunicatului, când îi recomandă prefectului să se preocupe mai mult de criza sanitară decât de mandatele aleşilor locali, PSD Prahova vorbdeşte despre existenţa a trei cazuri de coronavirus în Prefectură, deşi instituţia a anunţat două. "Cu mai puțin de trei săptămâni înaintea alegerilor locale, Guvernul Orban lovește în primarii în funcție incomozi care au ales să candideze la scrutinul din 27 septembrie din partea Partidului Social Democrat sau din partea alianței electorale formate din PSD și PPU-SL. La Prahova, prin semnătura prefectului Cristian Ionescu, pe care Ludovic Orban l-a trimis în județul nostru ca reprezentant al Guvernului PNL, patru actuali edili prahoveni, dintre care doi sunt candidați ai PSD și doi ai alianței electorale PSD-PPU (SL), au primit ordine de încetare a mandatelor înainte de expirarea termenului legal al acestora. Vorbim despre adevărați oameni de administrație: primarul orașului Băicoi – Marius Constantin, primarul orașului Mizil – Silviu Negraru, primarul comunei Bărcănești – Valeriu Lupu și primarul comunei Podenii Noi – Mihai Alionte. Sunt edili care au muncit pentru comunitățile din care fac parte și iubiți de localnici, ceea ce îi face adversari de temut pentru candidații liberali", a fost replica PSD.

"Solicităm prefectului de Prahova, reprezentant al Guvernului Orban în județul nostru, fie să aplice unitar aceste decizii, fie să le revoce și pe cele emise până în prezent! Acum, când la Direcția Juridică a Instituției Prefectului sunt trei cazuri pozitive de coronavirus, prefectul Cristian Ionescu ar fi mai bine să se preocupe de propria sa sănătate, fiind contact cu persoanele infectate, și nu cum să dea afară din administrația județului Prahova oamenii dedicați muncii și profesiilor lor", se mai arată în comunicat.

Joomla SEF URLs by Artio