Consiliul Județean Prahova, prin președintele Bogdan Toader, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice au semnat, în prezența ministrului Paul Stănescu, două contracte, pentru investiții de aproximativ 47 de milioane de lei.

 

Unul dintre proiecte vizează reabilitare DJ 102I, Valea Doftanei, între km 35+100 și km 37 + 620. Este vorba despre o porțiune de 2,4 km, care este improprie desfășurării traficului rutier în condiții normale de circulație, cu structură rutieră alcătuită dintr-o pietruire degradată și cu foarte multe denivelări.

Cel de-al doilea proiect "Pasaj denivelat peste DN 1 (centura de vest) la intersecția cu DL 101 I și strada Buda", urmărește îmbunătățirea circulației în partea de nord-vest a municipiului Ploiești, respectiv la intersecția drumului național DN 1 (Centura de Vest Ploiești) cu drumul județean DJ 101I. Eliminarea acestui punct conflictual se va realiza prin construirea unui pasaj denivelat cu o lungime de 138 m, între strada Buda și drumul Județean DJ 101I, care va supratraversa drumul național DN1 — E60 (Centura Est).

Acesta este unul dintre punctele negre de pe DN 1, cu numeroase accidente grave petrecute în zonă, de-a lungul vremii.

"La sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, am semnat contractele de finanțare pentru modernizarea drumului județean 102 I (Valea Doftanei - Săcele) și pentru realizarea Pasajului Denivelat peste DN1 (centura de vest) la intersecția DJ 101 I și Strada Buda. Valoarea contractelor de finanțare este de aproximativ 47 milioane de lei (10 milioane de euro). Mulțumesc Guvernului României pentru tot sprijinul acordat în vederea realizării acestor obiective importante din județul Prahova", a declarat președintele CJ Prahova, Bogdan Toader.

Joomla SEF URLs by Artio