Cu puţin timp înainte de Ziua Naţională a României, Primăria Ploieşti şi Ordinul Arhitecţilor marchează momentul centenarului Marii Uniri cu un panou inedit, cu litere volumetrice, amplasat în centrul municipiului, în faţa fostei clădiri Petrom care a fost transformată în sediu al administraţiei locale. Noul totem, panou volumetric, firmă luminoasă sau cum mai vreţi să-i ziceţi, e prezentat de cei care l-au conceput drept un "obiectiv important" care să contribuie la identitatea vizuală a localităţii. Cârcotaşii, în schimb, observă că acesta a apărut pe domeniul public fără consultarea comisiei de specialitate care se ocupă de amenajarea teritoriului.

Primele fotografii au apărut zilele trecute pe reţeaua de socializare Facebook, după ce mai mulţi oameni care au trecut prin faţa fostei clădiri Petrom au constatat că aici a apărut o construcţie metalică uşoară, cu litere volumetrice din care e compus cuvântul "Ploieşti", aparent scris cu minusculă, însoţite de un panou negru cu însemnele programului naţional "România 100"şi inscripţia "1918-2018 Sărbătorim împreună". Ulterior, Ordinul Arhitecţiolor din România a lămurit misterul literelor volumetrice. "Pentru 1 Decembrie pregatiti-vă aparatele foto și seflie stick-urile! Ordinului Arhitecților din România Filiala Prahova în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești au conceput și realizat un nou obiectiv important pentru ploieșteni, o noua identitatea vizuală. Felicitări HALOFLOOD pentru disponibilitatea și profesionalismul de care au dat dovadă în execuția proiectului!", se arată în mesajul postat tot pe Facebook.

La rândul său, agenţia de creaţie, specializată în producţie publicitară şi firme luminoase, a publicat pe aceeaşi reţea de socializare mai multe imagini.

Noul obiectiv, pe care, în lipsa unei denumiri tehnice clare, îl putem denumi în continuare la fel de uşor totem cu litere volumetrice sau panou foto, este amplasat cu faţa spre Catedrala Sf. Ioan şi apare în Ploieşti după ce multe alte localităţi au realizat construcţii similare, care s-au dovedit atractive pentru turişti. Totuşi, la urechi ne-a ajuns zvonul că respectiva construcţie uşoară a fost amplasată pe domeniul public fără un aviz de la Comisia nr. 4 a Consiliului Local Ploieşti, cea care se ocupă de amenajarea teritoriului. Contactat telefonic, consilierul local Robert Vâscan, preşedintele comisiei, a confirmat că forul nici măcar n-a fost sesizat pe acest subiect: "Am văzut şi eu fotografiile pe internet. Nu ne-a solicitat nimeni nimic legat de acest obiectiv. Totuşi, judecând după ce-am văzut în fotografii, pare o construcţie uşoară, fără fundaţie, e posibil să nu fi avut nevoie de avizul nostru, care oricum era consultativ. În această ipoteză, ea putea fi amplasată şi pe baza aprobării din partea arhitectului şef al oraşului. Nu ştiu sigur dacă era sau nu cazul ca procedura să treacă şi prin Comisia 4, vom verifica".

 

Joomla SEF URLs by Artio