casa alba palatul administrativObiectivele de investiţii derulate în ultimii ani de Primăria Ploieşti din fonduri europene sunt controlate în această perioadă de Ministerul Dezvoltării. Un reprezentant al ministerului a ajuns astăzi în municipiu, având o discuţie cu viceprimarul Ganea şi cu funcţionarii care s-au ocupat de implementarea proiectelor europene şi anunţând că în următoarele zile va face vizite pe teren la aceste obiective, lista cuprinzând liniile de tramvai, centrul de excelenţă în afaceri, podul de lângă Gara de Vest, Parcul Municipal şi Hipodromul.

Vestea acesteui nou control nu e neapărat un motiv de îngrijorare, spun reprezentanţii Primăriei, care precizează că verificările se fac periodic, în fiecare an în perioada post-implementare şi că primele semnale sunt pozitive.

"Este vorba despre o vizită în teren, o vizită care se face şi la obiectivele finalizate - Hipodrom, Centru de Excelenţă, Parcul Municipal, tramvaie, absolut toate proiectele - şi se continuă şi în birou. Deocamdată, concluziile sunt bune, unităţile de implementare a proiectelor au fost felicitate pentru activitatea desfăşurată şi au fost date exemple şi în alte instituţii", ne-a declarat Cristian Ganea, viceprimarul municipiului Ploieşti.

Joomla SEF URLs by Artio