Administraţie

Administraţie

bani catusePrefectul judeţului Prahova a emis ordinul privind constatarea suspendării de drept a mandatului lui Gabriel Cosma, membru în Consiliul Local al oraşului Azuga. Suspendarea mandatului durează până la încetarea măsurii arestării preventive. Cosma este acuzat de luare de mită, într-un dosar în care mai sunt implicate alte două persoane.

Administraţie

palatul administrativ ploiestiConsilierii municipali ploieşteni se întrunesc într-o şedinţă extraordinară a CL ce va avea loc marţi, 13 august, în sala de 200 din Palatul administrativ, începând cu orele 14. Dintre proiectele aflate pe ordinea de zi, amintim proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Iulian Bădescu prin care se acordă un pachet de rechizite şcolare din partea municipalităţii elevilor care păşesc, din toamnă, în primul an şcolar. Programul se numeşte „Primul ghiozdan". Tot pe ordinea de zi regăsim şi proiectul legat de reorganizarea RATP Ploieşti în societate pe acţiuni, rectificarea bugetului local pe 2013, alocarea de bani pentru reamenajarea Muzeului Ceasului şi aprobarea unor lucrări de modernizare a mai multor străzi din municipiul Ploieşti.

Read more: Primăria Ploieşti dă rechizite prin programul „Primul Ghiozdan" / Vezi ce alte hotărâri se vor...
Administraţie

palatul administrativ ploiestiPrimăria Municipiului Ploieşti a publicat, spre dezbatere publică, pe pagina de internet www.ploiesti.ro proiectul privind acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinţei de la bugetul local în conformitate cu prevederile O.U.G. 70/2011.

Propunerile si sugestiile privind acest proiect de hotărâre se pot transmite la adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare, fax 0244522724. Vezi, în continuare, ce prevede forma proiectului propus de administraţie cetăţenilor municipiului Ploieşti.

proiect hotarare V2 Page 1
proiect hotarare V2 Page 2
proiect hotarare V2 Page 3
proiect hotarare V2 Page 4
proiect hotarare V2 Page 5
proiect hotarare V2 Page 6
Administraţie

autostrada bucuresti ploiestiJoi, 1 august 2013, Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea COSMA alături de o delegaţie compusă din reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (primarul oraşului Comarnic, Dorian Botoacă, primarul oraşului Azuga, Constantin Samson, viceprimarul oraşului Buşteni, Nae Savel) şi de subprefectul Judeţului Prahova, Rodica Paraschiv a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanţi ai Guvernului României, în persoana ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, inspectorul general al IGPR, Petre Tobă, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Ghibu.

Read more: Se fac pregătiri pentru şantierul autostrăzii Comarnic-Braşov / Patru noi pasarele pietonale...
Administraţie

palatul administrativ ploiestiMarţi, 30 iulie 2013, ora 15.00, Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ are loc sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Prahova. Şedinţa este publică, având posibilitatea să consultaţi proiectele de hotărâre supuse dezbaterii şi ordinea de zi AICI

Administraţie

busteni finantare ministru nita contantinÎn data de 19 iulie, Ministrul Energiei, Constantin Niţă, în prezenţa primarului oraşului Buşteni, Emanoil Savin şi a reprezentanţilor Consiliului local, a semnat contractul de finanţare nr. 44 RES/19.07.2013 pentru proiectul denumit „Staţie de cogenerare cu biomasă lemnoasă pentru furnizare de căldură şi energie electrică [CHP] în localitatea Buşteni, judeţul Prahova", de putere 6,8MWp, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (Axa 4 Operaţiunea 2 în cadrul POS CCE).

Read more: Staţie de cogenerare cu biomasă lemnoasă în Buşteni / Ministrul Energiei a semnat vineri...
Administraţie

autobuz ratpRATP anunţă călătorii că traseele 5, 28, 36, 44 barat şi 104 circulă deviat în data de 18.07.2013, în intervalul orar 18.00 – 22.30, ca urmare a desfăşurării meciului dintre Petrolul Ploieşti şi Vikingur Gota, din preliminariile Europa League.

*Traseul 5: Sp. Judeţean – Cart. M. Bravu
-pe sensul Sp. Judeţean –Mihai Bravu, traseu normal până pe str. Ştefan Greceanu, după care va parcurge străzile: N. Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătran, Grădinari, stg. Chimiei.
-pe sensulMihai Bravu – Sp Judeţean, va parcurge străzile: Chimiei, Grădinari, Mircea cel Bătrân, Buna Vestire, Avram Iancu, M. Bravu, după care, traseu normal.
*Traseele 28, 36, 44 barat şi 104: Centru – UZTEL
- pe sensul Centru - UZTEL se vor parcurge străzile: M. Bravu, N. Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, Mihai Bravu, după care, traseu normal.
-pe sensul UZTEL – Centru, traseu normal până în staţia FERO, după care se vor parcurge străzile: Grădinari, Mircea cel Bătrân, Buna Vestire, Avram Iancu, M. Bravu.

Mijloacele de transport public vor efectua, pe porţiunea deviată, toate staţiile întâlnite în parcurs.

Intervalul de deviere a circulaţiei mai poate suferi modificări în funcţie de indicaţiile Poliţiei Rutiere Ploieşti.