Administraţie

Administraţie

robert nica lipanestiJoc politic sau incompetenţă din partea autorităţilor?

Curtea de Conturi a României a solicitat Prefecturii Prahova suspendarea primarului comunei prahovene Lipăneşti, localitate unde contabilul primăriei a deturnat o sumă de bani din conturile unităţii teritorial administrative, după care a dispărut fără urmă. Primarul localităţii, Robert Nica (foto), susţine că nici numele său, nici semnătura sa nu apar în documentele financiare care au stat la baza controlului Curţii de Conturi, edilul spunând că a aflat de furturi în momentul în care contabilul a dispărut.

Mai mult, din ziua în care inspectorii CCR erau în primărie, zi care a coincis cu fuga şi dispariţia contabilului, primarul Nica a depus plângere penală împotriva acestuia. În acelaşi raport al CCR care doreşte suspendarea primarului există şi plângerea penală care a fost înregistrată în timpul controlului. Cu toate acestea, inspectorii CCR îl consideră vinovat pe primar. Să urmărim, împreună, istoricul acestui caz halucinant.

Demersul Curţii de Conturi, prin care instituţia cere Prefecturii Prahova suspendarea edilului, este motivat de reprezentanţii CCR prin faptul că „există indicii că au fost săvârşite fapte cauzatoare de prejudicii cu încălcarea legii penale de către primarul localităţii Lipăneşti, Viorel Robert Nica".


Conform legii 215 din 2001 care reglementează funcţionarea autorităţilor locale, la capitolul care îi vizează pe aleşii locali, se specifică, negru pe alb, că mandatul unui primar se suspendă de drept doar dacă acesta a fost arestat preventiv.
Iar împotriva primarului din Lipăneşti, până la sesizarea Curţii de Conturi, nu a existat nici măcar o plângere penală, ce să mai vorbim de arestări.

Cu alte cuvinte, reprezentanţii Curţii de Conturi care au întocmit, către Prefectura Prahova, cererea de suspendare a primarului, ştiau că demersul lor este unul fără finalitate, din punct de vedere legal. Cu toate acestea, Prefectura Prahova a organizat o informare publică pe acest caz ca la carte, cu toate condimentele unei mediatizări consistente.
Subiectul a fost preluat imediat de televiziuni şi presa scrisă, în urma acestuia rămânând o singură întrebare: Dacă nu există nicio dovadă de implicare a primarului în fraudă, de ce această concentrare mediatică împotriva omului? Răspunsul îl putem găsi împreună, în continuare.

ISTORIE RECENTĂ. Contabilul cu dublă personalitate / Când a început controlul Curţii de Conturi, contabilul a fugit în lume

Cu două săptămâni înaintea alegerilor locale de la începutul verii lui 2012, inspectorii Curţii de Conturi au intrat în sediul Primăriei Lipăneşti pentru a-şi începe activitatea de control. Trebuie să ştiţi că aceste controale sunt anunţate oficial, iar când reprezentanţii CCR controlează o primărie, inspectorii se mută, efectiv, timp de o lună, în sediul instituţiei, venind zilnic la program, exact ca funcţionarii. Curtea de Conturi reprezintă un real stres pentru majoritatea funcţionarilor din primării, pentru că inspectorii chiar îşi fac treaba, intrând prin toate conturile de cheltuieli. Iar reprezentanţii instituţiei controlate trebuie să stea după aceştia, pas cu pas.

Contabilii sunt cu nervii la pământ când văd feţele inspectorilor CCR

Pe lângă funcţionari, CCR enervează cel mai tare pe contabilii primăriilor, aceştia petrecându-şi mult timp cu inspectorii pentru a da explicaţii detaliate legate de tot ce înseamnă circuitul banilor prin conturi. Este şi normal să fie aşa. Primarul poate avea orice meserie, nu este obligat să ştie contabilitate, de aceea şeful contabilităţii din primărie este la dispoziţie inspectorilor.

Dispariţie demnă de film de acţiune, fraudă ca în filmele cu proşti

În cazul Primăriei Lipăneşti, după câteva zile de la începutul controlului, contabilul s-a suit într-o zi în maşină şi a dispărut. Pur şi simplu nu a mai fost de găsit, cu telefoanele închise şi cu un mesaj lăsat soţiei: „Am lăsat maşina în parcarea Spitalului Judeţean Ploieşti, o găseşti acolo, eu nu mai vin acasă". Atât!
Aşa s-a gândit contabilul din Lipăneşti să îşi lase soţia şi copilul. Şi, de atunci, de cinci luni, e dat dispărut...

După ce a fost observată absenţa acestuia, a doua zi, iar soţia contabilului a dat detalii primarului despre mesajul lăsat de soţ, Robert Nica, edilul din Lipăneşti, împreună cu inspectorii Curţii de Conturi, a început să descopere lucruri incredibile.

Schema furtului / Contul devalizat cu picătura

Contabilul George Ciprian Dinu ţinea, prin programele instalate pe computerul de serviciu, o dublă evidenţă contabilă a primăriei.

George Dinu a făcut plăţi, din contul de cheltuieli al Primăriei Lipăneşti, către mai multe firme, FĂRĂ SĂ AIBĂ CONTRACTE SAU FACTURI ACOPERITOARE CU ACESTEA. Mai pe înţelesul tuturor, contabilul şef al primăriei Lipăneşti, care avea şi drept de semnătură în trezorerie, transfera, efectiv, sume de bani din contul primăriei în contul firmelor prietene, fără nici o hârtie acoperitoare.

Sumele trimise nu depăşeau niciodată 100 de milioane de lei într-un transfer, iar contul, fiind amestecat cu încasările din taxe, amenzi sau returnări trimestriale din cota de TVA, nu a atras atenţia nimănui, câteva luni de zile bune.

Contabilul nu s-a atins de contul de investiţii, pentru că acolo ar fi trebuit, la trezorerie, acte doveditoare în plus pentru a putea face plăţi din cont. Genialul George a fost un contabil pregătit: luni de zile a furat fără să fie descoperit.

Puţin câte puţin, până la fuga finală. Atât de mare a fost setea de bani, încât ultima delapidare din contul de trezorerie a avut loc cu inspectorii Curţii de Conturi aflaţi în control în sediul primăriei! Vi se pare incredibil? Nu ştiţi încă nimic.

Contabilul George a lăsat, pe lângă o soţie şi un copil acasă, o grămadă de oameni cu buza umflată. Din ultimele informaţii, se pare că omul era împătimit de jocurile de noroc, împrumutându-se la multă lume din localitate.

Mai mulţi cetăţeni creduli din Lipăneşti au acceptat să îşi facă credite pe numele lor, banii fiind luaţi de Georgu Dinu, cu promisiunea că le va plăti ratele lunare. O perioadă aşa s-a şi întâmplat, George fiind un plătitor serios de rate, câtva timp. Acum, odată cu dispariţia sa, oamenii au rămas cu datorii la bănci pe numele lor şi cu buza umflată, George fiind de negăsit.

Mai mult, se pare că fostul contabil din Lipăneşti avea datorii şi la cămătari.

În momentul acestor descoperiri halucinante făcute de inspectorii CCR, primarul Robert Nica i-a făcut plângere penală contabilului dispărut, cercetările fiind în curs. Curtea de Conturi a înregistrat, în raportul final de control, şi o copie a plângerii penale depusă de primar la Parchet.

Ce au făcut autorităţile până acum?

De atunci, nimeni nu ştie unde este contabilul George Dinu. Un lucru este însă sigur: soţia susţine că nu ştie unde se află, însă nici nu l-a dat dispărut la poliţie.

Firmele care au încasat bani fără nici un drept din Primăria Lipăneşti sunt lăsate în pace, nefiind deranjate de organele de control ale statului.

Din informaţiile noastre, unele dintre acestea au recunoscut că au luat bani în modul acesta fraudulos, patronii promiţând că vor aduce banii înapoi, pentru a scăpa de repercursiuni. Alţii, însă, şi-au închis deja firmele, vrând să scape de orice responsabilitate. Acest comportament este încurajat, desigur, şi de neimplicarea autorităţilor.

După acest scandal imens, au urmat alegerile locale. Oponenţii politici ai primarului Nica au profitat de situaţia creată pentru a arunca în localitate fiţuici în care intoxicau lumea: „Primarul a furat cu contabilul" – frumos context pentru o anticampanie, nu?

Cu toate acestea, omul a fost votat, însă nu a mai beneficiat de majoritatea în consiliul local. Şi a mai câştigat ceva: probleme cardiace, drept bonus.

Revenind la momentul actual, este de remarcat că o parte a presei strâns legată de actuala putere USL (primarul din Lipăneşti este membru PDL, fiind, deci, oponent politic al USL) a scris, negru pe alb, de acum o săptămână jumătate, că urmează ca „primarul din Lipăneşti să fie suspendat". De unde ştiau, acum o săptămână, ziariştii oficiosului despre adresa CCR înregistrată, atenţie, de-abia ieri la Prefectura Ploieşti?

Dacă Prefectura, aşa cum a şi dovedit-o, declină cererea de suspendare lansată de Curtea de Conturi, de ce a fost cazul atât de mediatizat de către instituţie? Ca să arate că funcţionează corect şi echidistant, sau întreaga tevatură reprezintă doar un instrument de presiune asupra primarului care refuză încăpăţânat să se înscrie în USL, în ciuda presiunilor la care este supus în ultimele luni?

Iată comunicatul Prefecturii Prahova legat de acest subiect.

Prin corespondenta transmisa de catre Curtea de Conturi a Romaniei, inregistrata la Institutia Prefectului in data de 24.10.2012, in legatura cu rezultatul actiunii de audit financiar asupra contului de executie bugetara pentru anul 2011, efectuat la U.A.T. Lipanesti, se aduce la cunostinta prefectului constatarea unor fapte cauzatoare de prejudicii si pentru care exista indicii ca au fost savarsite cu incalcarea legii penale de catre primarul localitatii Lipanesti, d-l Viorel Robert Nica si de catre alte persoane cu atributii in domeniu (administrator public, referent contabilitate, alti functionari).
In temeiul Legii nr.94/1992 de organizare si functionare a C.C.R., potrivit prevederilor art. 45, se solicita Prefectului suspendarea, in conditiile legii, a Primarului comunei Lipanesti. Totodata, Curtea de Conturi face cunoscut faptul ca a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti, cu privire la aspectele constatate.
Analizarea solicitarii privind suspendarea din functie a primarului isi are sediul materiei in prevederile art.71, alin.1, din Legea 215/2001 a Administratiei Publice Locale: "mandatul primarului se suspenda de drept numai in cazul in care acesta a fost arestat preventiv". In aceasta situatie, solicitarea Curtii de Conturi privind suspendarea nu intruneste conditiile prevazute de Lege care sa confere posibilitatea emiterii Ordinului de suspendare, pana la acest moment nefiind comunicata de catre instanta de judecata masura arestarii preventive.

Prefectura Prahova"

Administraţie

cosma sava inaugurare spitalul judeteanLa începutul acestei săptămâni, în prezenţa preşedintelui Consiliului judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi a deputatului USL Andrei Sava, au început lucrările pentru amenajarea parcării de lângă Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Prahova.
Conform unui comunicat de presă al CJ, investiţia, finanţată de Consiliul Judeţean Prahova, are valoarea de 130.000 de lei şi va consta în amenajarea actualei parcări pe o suprafaţă de 1.730 mp, pentru personalul spitalului.

Read more: Parcare nouă lângă Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean / Investiţie CJ Prahova
Administraţie

pasaj rutierConsiliul judeţean Prahova informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că vineri, 19 octombrie 2012, va avea loc vizita precontractuală (reprezentând ultima etapă de parcurs înaintea semnării contractului de finanţare) pentru proiectul "Creşterea accesibilităţii către partea de nord a Polului de Creştere, în special către Spitalul Judeţean Prahova, prin realizarea pasajului rutier peste DN1 B". La această vizită vor participa mai mulţi experţi din cadrul ADR Sud Muntenia.

Read more: Viitorul pasaj rutier peste DN 1 B / Ultimul pas înaintea finanţării
Joomla SEF URLs by Artio