Transport Călători Express, firma de transport în comun a administraţiei ploieştene, a pierdut acordul de eşalonare la ANAF, situaţie care lasă societatea expusă la un potenţial blocaj şi inclusiv la executarea unor bunuri. Ar fi o catastrofă care ar bloca total activitatea la o societate oricum chinuită din punct de vedere financiar, reclamă cei implicaţi. Conducerea spune că s-a ajuns aici pentru că Primăria nu a virat la timp banii, ceea ce a făcut, mai departe, ca nici TCE să nu aibă de unde să plătească la Fisc, însă reprezentanţii operatorului dau asigurări că se încearcă o reeşalonare.

Potrivit surselor noastre, TCE n-a reuşit să achite către bugetul de stat o sumă de circa 1,4 milioane de lei, aferentă TVA-ului pe noiembrie şi care trebuia virată până în ultima zi din decembrie 2018 în care a funcţionat Trezoreria. Vorbim, aşadar, despre o datorie care derivă din activitatea curentă, nu din ratele vechi către ANAF, însă această neplată a condus la suspendarea acordului semnat acum vreo doi ani cu ANAF-ul, pentru eşalonarea datoriei istorice rezultate din pierderea unui proces cu Fiscul. Cu alte cuvinte, pentru că debitorul n-a respectat angajamentul de eşalonare a restanţei, acum, în teorie, statul poate pune sechestru pe bunurile societăţii. Directorul Transport Călători Express Ploieşti, Alexandri Nicolae, a declarat astăzi că vor fi demersuri pentru o reeşalonare, dând asigurări că nu se va ajunge la un blocaj.

Totuşi, chiar şi în această ipoteză vor exista consecinţe nefericite, în condiţiile în care TCE trebuie să vină din nou cu bunuri puse ca gaj, ca să garanteze pentru cuantumul datoriei rămase, evaluată la circa 10 milioane de lei, plus că riscă o situaţie în care noul angajament de eşalonare să fie în condiţii mai dezavantajoase decât primul.

Joomla SEF URLs by Artio