Primăria Ploiești a publicat, săptămâna trecută, un anunț de achiziție directă, privind servicii pentru întocmirea unui studiu de oportunitate în vederea implementării, în municipiu, a unui sistem de monitorizare video.

 

Proiectul nu este o premieră pentru Ploiești. Cu ani în urmă, un astfel de sistem a fost implementat în unitățile de învățământ din municipiu, dar încă de la început a dat rateuri, iar, odată cu trecerea anilor, a devenit inutil. Acest lucru era punctat chiar de primarul Adrian Dobre, la începutul anului școlar. Edilul arăta că sistemul nu mai funcționează de trei-patru ani și că, oricum, echipamentele erau depășite moral și prea vechi pentru a mai putea fi utilizate împreună cu soft-urile actuale. Tot atunci, primarul Ploieștiului se referea la proiectul referitor la implementarea unui sistem mai complex, care să asigure monitorizarea video nu numai în unități de învățământ, ci și în alte spații publice. De altfel, nici această discuție nu este tocmai nouă, dar proiectul nu a reușit niciodată să ajungă mai mult decât o idee enunțată de reprezentanții municipalității.

 

Valoarea estimată a contractului pentru realizarea studiului de oportunitate, prima etapă a documentației în vederea implementării unui astfel de proiect,este de 84.000 de lei, fără TVA. Caietul de sarcini arată că monitorizarea este "justificată de infracționalitatea în zonele de interes public".

În același document se mai arată că "prin implementarea unui sistem de monitorizare activități se va urmări detectarea, identificarea și descurajarea următoarelor tipuri de activități: furt, tâlhărie, vandalism, folosirea armelor albe sau de foc, trafic de droguri, constrângeri asupra persoanelor, în special asupra copiilor, amenințări teroriste, consum de alcool și stupefiante, orice recurgere la violență în zonele monitorizate".  Pe de-o parte, autoritățile se bazează pe efectul de descurajare a infractorilor, prin prezența camerelor de supraveghere în zonele specificate, dar și pe posibilitatea asigurării intervenției prompte a echipajelor Poliției în momentul detectării unui eveniment. "În plus de aceasta, sistemul permite stocarea și analizarea datelor înregistrate în eventualitatea unui eveniment nedetectat în timp real. În acest caz, sincronizarea orei la care a avut loc fapta cu timpul înregistrării poate duce la identificarea făptașului/făptașilor", mai menționează în caietul de sarcini.

Sistemul ar urma să asigure monitorizarea video pe domeniul public al municipiului, mai precis zonele instituțiilor de învățământ de stat (creșe, grădinițe, școli, licee/colegii, respectiv intrările principale), aglomerările urbane (parcuri, locuri de joacă, piețe publice), principalele intersecții rutiere, parcările, proximitățile spitalelor, instituțiile de cult și zonele în care sunt sau vor fi amenajate platforme de gunoi.

 

Joomla SEF URLs by Artio