Luni, 24 Iulie 2017
 

Prefectura Prahova "organizează" pe culoare aglomerația de la Permise și Pașapoarte

Written by Ioana Popa  | Created on Tuesday, 11 July 2017 09:39  |  Category: Administraţie

Măsurile succesive anunțate și implementate de Prefectura Prahova în cadrul celor două servicii, Permise și Înmatriculări, respectiv Pașapoarte, par să nu fi dat rezultatele scontate, în vârf de sezon, așa că autoritățile anunță noi reguli, în speranța că așa vor pune ceva ordinul în haosul de la sediile de pe Vasile Lupu.

 

Potrivit unui anunț făcut de reprezentanții Prefecturii Prahova, în această perioadă, se înregistrează peste 200 de solicitări zilnic din partea cetăţenilor, atât la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, cât şi la Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidentă Paşapoartelor Simple, aflate în aceeaşi clădire, pe str. Vasile Lupu. "În vederea dirijării ordonate a solicitanţilor către fiecare dintre acestea şi evitării oricăror neînţelegeri sau incidente, începând din 11.07.2017 vor fi organizate culoare de acces separate, în funcţie de tipul solicitării. Persoanele ce se prezintă pentru a efectua operaţiuni la cele două servicii sunt rugate să se asigure că se încadrează pe culoarul semnalizat a fi al serviciului solicitat", a anunțat conducerii Prefecturii Prahova.
Săptămâna trecută, instituția a decis limitarea numărului de înregistrări la programările on-line în vederea înmatriculării autoturismelor, dar și mutarea unui ghișeu pentru depunerea dosarelor în vederea obținerii permisului auto.

PE ACEEAȘI TEMĂ:

Un nou ghișeu, în Prahova, pentru primirea dosarelor în vederea susținerii examenului auto

Prefectura Prahova anunță limitarea numărului de înregistrări, la programările pentru înmatricularea autoturismelor

De asemenea, din 26 iunie 2017, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple eliberează bonuri de ordine printr-un sistem electronic de dirijare aflat la sediul acestuia. Programarea se face în baza documentului de identitate.

Aglomerația la Permise și Înmatriculări durează de mai bine de un an, fenomenul apărând pe fondul lipsei de personal, dar și în contextul eliminării timbrului de mediu, care a dus la o explozie a numărului de solicitări.
La Pașapoarte, în schimb, este ceva obișnuit, de ani buni, ca în sezonul estival numărul solicitărilor să crească semnificativ, fiind perioadă de concedii, pe de-o parte, atât în țară, unde mulți români se pregătesc pentru vacanțe în străinătate, cât și peste hotare, de unde de asemenea românii vară se întorc acasă profită de zilele libere pentru a-și preschimba actele care se apropie de termenul de expirare.