trecere suprainaltata london prima ziLocuitorii din Caracal pot sta liniștiți! Ploieștiul nu mai aspiră la renumele orașului lor, ci vrea să devină nici mai mult, nici mai puțin decât... aeroport. Trecerea de pietoni supraînălțată de pe Bd. Independenței, amenajată la începutul acestei săptămâni, va mai avea 18 "surate".

Conducerea Primăriei Ploiești este încântată, se pare, de efectul trecerii de pietoni supraînălțate de pe Bd. Independenței. Nu prea știm cum și-a dat seama în ce măsură e bună sau nu, dat fiind că, nefiind semnalizată decât prin niște balize amplasate lângă trotuar, funcționează mai degrabă ca o rampă de decolare (VEZI DETALII). În fine! Cert este că, după același model, supraînălțat și NESEMNALIZAT, cel puțin în următoarea perioadă, vor mai răsări niște treceri de pietoni prin municipiu.

Comunicatul Primăriei Ploiești:

"Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, informează cetățenii că, la 18 treceri de pietoni se vor executa  lucrări de supraînălțare menite să sporească siguranța circulației rutiere, în contextul în care șoferii vor fi obligați să reducă viteza în zonele respective și să acorde prioritate pietonilor.

În acest sens, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat efectuarea lucrărilor de supraînălțare la  următoarele treceri pentru pietoni:

  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Ștrandului / str. Clopoței;
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Buzăului / str. Poștei;
  • trecerea pentru pietoni situată pe str. Stadionului în dreptul Școlii Generale "Sf. Vineri";
  • trecerea pentru pietoni situată pe B-dul București (în zona Timken);
  • trecerea pentru pietoni situată pe str. Bobâlna în dreptul Colegiului "Carmen Sylva";
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Bobâlna / str. Principatele Unite;
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Domnișori / Aleea Vitioarei;
  • trecerea pentru pietoni situată pe str. Mărășești (în dreptul supermarketului Profi);
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Minerva / str. Înfrățirii;
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția Șos. Vestului / str. Cosminele;
  • trecerea pentru pietoni situată pe str. Malu Roșu în dreptul Școlii "Nicolae Simache";
  • trecerea pentru pietoni situată pe B-dul Independenței (restaurant London House);
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Cameliei / str. Laurilor;
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția B-dul Republicii / str. 8 Martie;
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția B-dul Republicii / str. Bănești;
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Găgeni / str. Radu de la Afumați;
  • trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Gh. Gr. Cantacuzino/str. Dr. Carol Davila;
  •  trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. Poet Andrei Mureșanu / str. Cibinului;

Totodată, facem precizarea că, ulterior încheierii intervențiilor asupra carosabilului în zonele menționate, se vor executa și marcajele rutiere necesare asigurării corespunzătoare a semnalizării acestora".

Joomla SEF URLs by Artio