Primăria Ploieşti a finalizat licitaţia pentru refacerea celor două psaje pietonale care trec pe sub Bulevardul Bucureşti, însă nu are bani pentru începerea lucrărilor. Anunţul a fost făcut astăzi de primarul Adrian Dobre, care aminteşte că, în lipsa unei prevederi bugetare, legea nu îi permite să semneze contractul. Edilul s-a plâns că bugetul de stat încă nu e gata, iar asta ţine pe loc toate bugetele primăriilor din ţară, dar spune că şi cu un buget aprobat tot sunt şanse mici, în afara unui credit bancar, să se găsească bani pentru investiţii noi cum este aceasta din Bariera Bucureşti.

"Licitaţia este finalizată, există un câştigător desemnat, nu au fost depuse contestaţii, ceea ce înseamnă că şi mâine, dacă am fi avut buget, puteam semna contractul. Conform legii, nu am voie să semnez un contract fără a avea prevedere bugetară", a afirmat, marţi, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre. Acesta a criticat coaliţia de guvernare, spunând că primăriile nu-şi pot creiona bugetele pe 2019, pentru că încă nu li s-a comunicat care sunt cotele din impozitul pe venit şi din TVA pe care să le aştepte în 2019 de la bugetul de stat şi adăugând că, oricum, în acest an se aşteaptă la o scădere a veniturilor, care nu-i va permite administraţiei locale să facă prea multe investiţii.

O posibilă variantă pentru finanţarea lucrărilor noi ţine de contractarea unui împrumut bancar, propusă de primar încă de la finalul anului trecut. În scenariul optimist, presupunând că administraţia ploieşteană va găsi fondurile necesare, contractul pentru refacerea celor două pesaje subterane din Bariera Bucureşti va avea un termen de execuţie de 10 luni, în care e inclusă şi perioada de proiectare.

Joomla SEF URLs by Artio