Primăria Ploiești a început, de aproximativ o săptămână, mutarea birourilor în noul sediu, fosta clădire Petrom de vizavi de Catedrala "Sf. Ioan". Procesul se va încheia săptămâna viitoare.

"Mutarea serviciilor și direcțiilor de specialitate se va finaliza în data de 05 decembrie 2018, dată la care se va muta, în noul sediu, Registratura Primăriei.  În ceea ce privește Registratura Direcției Generale de Dezvoltare Urbană, menționăm faptul că, aceasta funcționează deja, la intrarea principală din noul sediu", anunță comunicatul pe această temă transmis, marți, de Primăria Ploiești.

În noul sediu au loc, deja, activități, în spațiile recent ocupate. Luni, de exemplu, noua sală de ședințe a găzduit o primă întâlnire oficială, între primarul Adrian Dobre și elevi ai Școlii "Andrei Mureșanu" care au participat la o activitate derulată în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri.

Joomla SEF URLs by Artio