După campania susţinută de verificare şi amendare a firmei de salubritate şi solicitările insistente de reziliere a contractului dintre Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Managementul Deşeurilor Prahova şi Rosal, primarul Ploieştiului avertizează că ia în calcul şi o ieşire din ADI Deşeuri, astfel încât municipalitatea să se ocupe singură de delegarea şi gestionarea serviciilor de salubritate. Anunţul vine în condiţiile în care actualul contract pentru ridicarea deşeurilor e gestionat de ADI, iar orice decizie trebuie luată cu votul majorităţii primarilor dintr-o anumită regiune, după ce-a fost în prealabilă trecută prin toate consiliile locale.

În aceste condiţii, Primăria Ploieşti are pârghii limitate, se plânge primarul Adrian Dobre, care avertizează, însă, că există şi posibilitatea ca municipiul să iasă din asociaţie, cu toate consecinţele negative care ar deriva de aici. Într-o declaraţie făcută pe tema salubrităţii, primarul Ploieştiului a explicat că o eventuală ieşire din asociere ar presupune plata unor aşa-zise despăgubiri, în contul fondurilor europene luate prin Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor, însă a dat de înţeles că la un moment dat autorităţile vor fi nevoite să pună în balanţă aceste penalizări şi sănătatea populaţiei.

"De sine stătător, municipiul Ploieşti poate ieşi din Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, dar cu o serie de repercusiuni financiare extraordinare. Ar însemna că pentru toate investiţiile făcute în raza municipiului şi care au fost direct legate de Ploieşti - ca de exemplu ecologizarea rampei de gunoi de la Teleajen, de pe Centura de Est - probabil se vor solicita plăţile aferente. În opinia mea, ieşirea din sistem a municipiului Ploieşti înseamnă blocarea întregului sistem,. pentru că reprezintă cam 40% din ce înseamnă Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor. Este o măsură extremă, dar la care ne vom gândi în momentul în care, în decursul acestor zile, lucrurile nu se vor rezolva", a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

CITIŢI ŞI: 

"Până la urmă, va trebui să punem în balanţă gravitatea situaţiei care există în Ploieşti. Cred că dacă erau zile călduroase afară ar fi fost o situaţie care ar fi escaladat şi din alte puncte de vedere şi aici mă refer la sănătatea ploieştenilor şi la suportabilitatea mirosului", a mai afirmat edilul.

Joomla SEF URLs by Artio