Autorităţile ploieştene au depus sau urmează să depună în următoarele săptămâni proiecte europene cu o valoare totală de peste 191 de milioane de euro, majoritatea în cadrul unei axe de finanţare dedicate mobilităţii urbane. Autorităţile spun că există o listă de priorităţi şi una de rezerve, însă sunt şanse ca şi cele din urmă să primească finanţare, în condiţiile în care concurenţa nu este foarte mare, până la 31 decembrie existând puţine proiecte la nivel naţional pe această axă. Termenul de depunere a cererilor a fost mutat în martie.

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a prezentat situaţia proiectelor europene propuse de administraţia locală. Edilul a criticat decizia autorităţilor de la Bucureşti de a prelungi perioada de depunere a cererilor de finanţare, catalogată ca un ajutor pentru autorităţile mai leneşe, dar recunoaşte că şi administraţia ploieşteană va profita de acest lucru pentru a mai completa până pe 29 martie lista de proiecte, anunţând că, potrivit studiilor de fezabilitate, valoarea estimată a tuturor acestor obiective de investiţii depuse sau în curs de depunere este de aproape 191,5 milioane de euro.

"Aşa cum ne-am obişnuit, nu sunt susţinuţi cei care reuşesc să-şi facă temele la timp, ci există această dorinţă din partea Guvernului de a susţine inclusiv primăriile care n-au reuşit să-şi facă temele, aşa că a prelungit termenul pentru depunerea proiectelor europene până pe 29 martie. Nu sunt promovaţi cei care excelează, ci sunt promovaţi cei care sunt puturoşi", a afirmat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului, anunţând că principalele proiecte depuse de instituţie până la 31 decembrie, în cadrul axei de finanţare de la UE pentru mobilitatea urbană, vizează construirea unui terminal multimodal lângă Spitalul Judeţean, cu tot cu modernizarea unor staţii de transport public, realizarea unei noi şosele între Gara de Sud şi Gara de Vest şi modernizarea străzii Gheorghe Grigore Cantacuzino, cu tot cu lărgirea şoselei la patru benzi în zona Podul Înalt, crearea unui terminal multimodal în zona actualului depou de troleibuze şi amenajarea de piste de biciclete, toate acestea pe lângă parteneriatul cu Ministerul Dezvoltării pentru achiziţia de autobuze electrice, tramvaie şi troleibuze, tot din fonduri europene.

Separat, municipalitatea a mai depus cereri de finanţare de la Uniunea Europeană pentru modernizarea liceelor industriale "1 Mai" şi "Sf. Andrei", construirea a două grădiniţe, reabilitarea energetică a şase unităţi de învăţământ, reabilitări termice de blocuri de locuinţe şi modernizarea sistemului de iluminat public.

Joomla SEF URLs by Artio