E Black Friday şi la Primăria Ploieşti, care va face o reducere la un împrumut bancar. Primarul Ploieştiului a revenit asupra propunerii de contractare a unui nou credit, de 200 de milioane de lei, propunere care, la începutul lunii, a generat cea mai mare ceartă publică din ultimii ani în administraţia ploieşteană, încheiată cu jigniri şi "ameninţări" electorale. Astăzi, pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare a forului legislativ local au apărut două proiecte, unul pentru un credit de 27,5 milioane, necesar pentru cofinanţarea unor proiecte europene şi aprobat cu unanimitate de voturi, şi unul pentru diferenţa până la 200 de milioane, care în cele din urmă a fost retras. Cu alte cuvinte, creditul a fost "redus", autorităţile angajându-se că vor mai avea discuţii cu privire la restul sumei.

"Spargerea" acestui credit în două părţi a fost privită, din exterior, ca un compromis între cele două tabere din Consiliul Local, astfel încât Primăria să nu întâmpine blocaje în asigurarea contribuţiei proprii la o serie de proiecte europene care deja fuseseră aprobate de autorităţi. În schimb, pentru restul sumei, primarul Adrian Dobre, iniţiatorul proiectului de hotărâre, a anunţat retragerea de pe ordinea de zi, încă de la începutul şedinţei de astăzi, pentru o mai bună fundamentare a listei de proiecte care ar urma să fie finanţate cu aceşti bani.

Revenind la primul credit, cel de 27,5 milioane, acesta urmează să fie contractat de municipalitate şi folosit pentru plata contribuţiilor proprii la o serie de proiecte europene propuse de Primărie, precum modernizarea sistemului de iluminat de-a lungul traseelor 101 şi 102, realizarea noii şosele dintre Gara de Vest şi Gara de Sud, construirea terminalului multimodal de lângă Spitalul Judeţean şi eficientizarea energetică a unor blocuri de locuit şi a unor unităţi de învăţământ din Ploieşti.

Joomla SEF URLs by Artio