alerta greciaDupă incendiile puternice de vegetaţie care au mistuit mai multe teritorii în Grecia la finalul lunii trecute, încheiate, conform ultimului bilanţ, cu 88 de morţi şi pagube materiale uriaşe, autorităţile ploieştene au fost impresionate de suferinţa grecilor şi anunţă că vor aloca o sumă din fondul de rezervă al bugetului local, pentru a ajuta autorităţile de aici.

Viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, a propus ca administraţia locală să contribuie cu fonduri pentru ajutorarea omologilor din Grecia, urmând ca banii să fie direcţionaţi către localităţile cu care municipiul are acorduri de colaborare. Propunerea a fost făcută la şedinţa de joi a forului legislativ ploieştean, însă ea nu a putut fi pusă în practică şi atunci, explicaţia fiind că e nevoie de elaborarea unui proiect de hotărâre care să stabilească foarte clar unde şi pentru ce se vor da banii, fiind de aşteptat ca acesta să apară şi să fie dezbătut în şedinţa ordinară care va avea loc spre finalul lunii.

"Dorim să ajutăm, din fondul de rezervă al bugetului, să ajutăm acele localităţi unde s-au pierdut vieţi omeneşti, unde au rămas copii orfani şi unde au fost multe alte probleme din cauza calamităţilor", a declarat viceprimarul Ganea. Potrivit surselor noastre, Primăria Ploieşti ar urma să contribuie cu o sumă de 100 sau 200 de mii de lei, din fondul de rezervă al bugetului local.

Joomla SEF URLs by Artio