Prea săracă pentru spectacole în aer liber! Primăria Ploieşti riscă să nu mai organizeze în 2019 zilele oraşului, festivalul medieval sau evenimente dedicate zilei de 1 Iunie ori Sărbătorilor de Iarnă. Decizia a fost luată astăzi de Consiliul Local, în timpul dezbaterilor pe buget, în urma cărora fondurile pentru spectacole au fost reduse substanţial.

Pentru cine era interesat de subiect, semnalul putea fi observat încă dinaintea începerii şedinţei Consiliului Local, în condiţiile în care în proiectul de buget pe 2019 nu apărea nicio alocarea financiară pentru Zilele Ploieştiului. Tendinţa s-a accentuat, iar consilierii de la PSD şi ALDE au propus amendamente prin care şi pentru celelalte evenimente incluse pe listă au fost eliminate alocările sau au rămas fonduri mai mult simbolic, de ordinul câtorva mii de lei.

Pentru târgul domnesc, de exemplu, a fost "tăiată" întreaga sumă, deşi iniţial fusese propusă o alocare modică, de 1.000 de lei, cât să rămână deschisă o poziţie în buget, în sepranţa unei eventuale rectificări. Tot în vara aceasta erau propuse de către Direcţia Comunicare, Relaţii Publice mai multe evenimente, cu o alocare solicitată în valoare de 33.000 de lei, din care, până la urmă, a rămas o sumă disponibilă de doar 10.000 de lei. Şi festivalul "Magie, Feerie, Poveşti", dedicat copiilor şi organizat de regulă în jurul datei de 1 Iunie, a avut aceeaşi soartă, pentru ţinerea lui fiind lăsată o sumă de 5.000 de lei, evident insuficientă. La finalul anului, calendarul evenimentelor culturale organizate de Primăria Ploieşti ar fi urmat să includă şi spectacole dedicate Sărbătorilor de Iarnă, însă e greu de înţeles ce se va putea face din bugetul rămas, tot de 5.000 de lei.

Pe acelaşi subiect: 

Decizia a fost luată de consilierii din majoritatea PSD-ALDE, în timpul dezbaterilor pe bugetul Ploieştiului pentru acest an, amendamentele şi apoi proiectul de hotărâre trecând şi cu voturile celor doi consilieri PMP. Iniţiatorii acestor amendamente au explicat că, în viziunea lor, cum traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, Primăria ar trebui să-şi concentreze resursele financiare pe asigurarea serviciilor publice şi nu pe spectacole. Practic, ca urmare a deciziei, bugetul pentru evenimente culturale pus la dispoziţia Direcţiei Comunicare a fost scăzut de la 800.000 de lei la 462.500 de lei.

În schimb, Teatrul "Toma Caragiu" va organiza în continuare festivalul de teatru şi cel de teatru pentru adulţi, iar Filarmonica "Paul Constantinescu" se va ocupa de celebrul festival de jazz. Pe agenda culturală rămâne şi tabăra de sculptură, după ediţia iaugurală din 2018, dedicată centenarului Marii Uniri. Casa de Cultură "I.L. Caragiale" a primit astăzi o alocare bugetară de 200.000 de lei, aproape o şesime din bugetul total al instituţiei, pentru acest eveniment găzduit de Parcul Municipal Vest.

 

Joomla SEF URLs by Artio