La Ploiești au ajuns, joi după-amiază, primele 10 autobuze dintr-un lot de 50 de vehicule diesel, comandat de Primăria municipiului. Vehiculele, construite la Ciorogârla, au fost prezentate în parcarea fostei clădiri Petrom, devenită noul sediu al administrației locale.

 

Cele 10 autobuze au fost construite la fabrica BMC din Ciorogârla și reprezintă prima tranșă, următoarele 40 urmând să fie livrate la Ploiești în termen de doi ani.

Noile mijloace de transport în comun care intră în dotarea TCE Ploieşti au o motorizare diesel Euro 6 și 765.646 de lei fără TVA/ bucată. prin urmare, valoarea totală a contractului se ridică la 38,3 milioane de lei, plus TVA.

Pe lângă cele 50 de autobuze achiziționate pe această cale, din fondurile proprii, municipalitatea a depus recent şi proiectul pentru achiziţia a 11 autobuze electrice, cu fonduri de la Ministerul Mediului. Acesta urmează să intre în procedură de evaluare.

Separat, Primăria Ploieşti mai intenţionează să achiziționeze, din fonduri europene, în baza unui parteneriat cu Ministerul Dezvoltării , alte nouă autobuze electrice, 20 de tramvaie şi 20 de troleibuze.

Joomla SEF URLs by Artio