Proiect de 30 de milioane de euro la Ploieşti pentru a lega Gara de Sud şi Gara de Vest

Written by Anca Visan Category: Administraţie Created: Thursday, 09 August 2018 19:19

gara de sud ploiestiAutorităţile ploieştene pregătesc un proiect european estimat la 140 de milioane de lei, echivalentul a aproape 30 de milioane de euro, care propune crearea unei noi legături rutiere între Gara de Sud şi Gara de Vest, reconfigurarea totală a zonelor din dreptul celor două gări şi introducerea, pe această nouă şosea, a unui nou traseu de troleibuz. Obiectivul mai prevede lărgirea străzii Depoului şi amenajarea mai multor parcări în vecinătatea celor două gări, precum şi reamenajarea staţiilor pentru mijloacele de transport public.

 

Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în şedinţa de astăzi, indicatorii tehnico-economici aferenţi acestor lucrări, în care se arată că întregul proiect ar urma să coste, cu tot cu taxe, puţin peste 140 de milioane de lei, sumă care include şi costurile pentru exproprieri, evaluate la 10 milioane dar care pot fi recuperate ulterior de la Uniunea Europeană. Această aprobare de astăzi reprezintă unul dintre ultimii paşi procedurali înainte de depunerea cererii de finanţare. Dacă proiectul va fi acceptat şi va primi fonduri europene, administraţia locală ar trebui să suporte o cheltuială proprie de aproape 2,6 milioane de lei, infimă în raport cu valoarea totală, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile şi cota-parte din cele eligibile.

Începând de la Gara de Vest, planurile proiectanţilor prevăd realizarea unui nou sens giratoriu, la intersecţia Libertăţii-Domnişori, apoi construirea unei noi şosele, cu două benzi pe sens şi piste de biciclete, până în dreptul intersecţiei străzilor Rudului şi Depoului, aproape de capătul traseului 7, de unde ruta continuă pe Depoului, până în dreptul Gării de Sud. Aici urmează să aibă loc o reconfigurare totală a sistemului rutier, cu delimitarea benzilor pentru mijloacele de transport public de cele destinate celorlalte categorii de vehicule, urmând ca autobuzele şi troleibuzele care ajung aici să aibă refugiile în apropierea fântânii arteziene şi să întoarcă pe lângă fântână, fără a mai afecta traficul pe tronsonul din strada Depoului care trece prin faţa gării. În dreptul actualei staţii Coreco şi pe terenul din spatele acesteia urmează să fie amenajată o nouă parcare, care va avea 28 de locuri, pentru ca alte 13 locuri de parcare să fie disponibile pe strada Depoului, lângă magazinul BIG.

Şi lângă Gara de Vest urmează să apară o nouă parcare, autorităţile vorbind despre un concept numit "park & ride", împrumutat din Occident, care propune, presupunând că va trece peste bariera tradiţionalei comodităţi a şoferului român, ca oamenii care vin cu maşinile personale în Ploieşti să parcheze aici şi să îşi poată continua cu mijloacele de transport public călătoria spre Gara de Sud sau spre centrul municipiului.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.