Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a declarat marţi, într-o întâlnire cu reprezentanţii presei locale, că de săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru introducerea sistemului de canalizare pe străzile din Mitică Apostol, cartier situat la periferia municicipiului, în dreptul ieşirii spre Buftea. În varianta optimistă, reţeaua principală va fi introdusă în acest an, iar din 2019 se va lucra la racorduri, a mai anunţat edilul.

"Începând de săptămâna viitoare veţi vedea utilajele lucrând în cartierul Mitică Apostol. Vom începe cu străzile Gaterului şi Cetinei, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să se intensifice lucrările şi să intrăm pe marea majoritate a străzilor. Ne-am propus un termen ambiţios, ca până la finalul anului să finalizăm introducerea părţii de canalizare în acest cartier, mă refer la conductele principale, urmând ca la începutul anului viitor să finalizăm şi racordurile", a declarat, astăzi, primarul Ploieştiului.

CITIŢI ŞI: Canalizarea din Mitică Apostol se blochează la subtraversări. Primăria Ploieşti aşteaptă avizele de la CNAIR

Anunţul a fost făcut în contextul în care Adrian Dobre afirmase că miercuri va fi semnat contractul de circa 20 de milioane de lei pentru demolarea şi reconstruirea aşa-zisului pod de lemn de lângă Gara de Sud, vorbind despre punerea în practică a două dintre proiectele pe care le promisese în campania electorală.

Joomla SEF URLs by Artio