Viceprimarul municipiului Ploieşti, Cristian Ganea, reclamă că firmele angajate de municipalitate pentru lucrări la reţelele subterane, asfaltări şi dirigenţie de şantier nu respectă graficele stabilite şi ordinele de începere primite din partea Primăriei. Vicele cere organizarea cât mai rapidă a unei noi licitaţii şi, până atunci, se plânge pe Facebook că ploieştenii nu sunt respectaţi de aceşti constructori.

 

"Vineri, ora 14.30, str. Apelor, Ploiești, oraș așa zis european! Mizerie, canalizare înfundată, lucrare nesemnalizată, șef de șantier dispărut! A venit momentul ca toți constructorii să devinâ responsabili și să îi respecte pe ploieșteni!", a fost postarea publicată ieri de viceprimarul Cristian Ganea. Mesajul transmis pe Facebook vine după ce, acum câteva zile, viceprimarul Ploieştiului reclama că sunt ordine de începere a lucrărilor de asfaltare semnate de autorităţi, dar ignorate de firma Delta ACM, cea care e contractată pentru execuţia acestora. Ganea amintea că Primăria a prelungit contractul cu această societate, care se apropia de expirare, după ce n-a fost în stare să lanseze la timp o nouă licitaţie. "Caietul de sarcini zace prin birourile de la Achiziţii de câteva luni, în mod inexplicabil. Cer lansarea de urgenţă a unei licitaţii", reclama la momentul respectiv viceprimarul.

Mesajul publicat acum pe Facebook a stârnit reacţii mixte, unii dintre urmăritorii de pe reţeaua de socializare transmiţându-i felicitări viceprimarului, alţii sugerându-i că are la dispoziţie mai multe pârghii pentru "disciplinarea" constructorilor decât să se plângă pe internet.

Joomla SEF URLs by Artio