La Dumbrava au fost luate măsuri speciale în vederea găzduirii probelor scrise ale Evaluării Naționale în cele două centre de examen organizate în comună.

 

Absolvenții de gimnaziu au susținut probele de luni și de miercuri la Dumbrava, respectiv Ciupelnița, unde cele două școli au funcționat drept centre de evaluare la EN 2020.

Potrivit primarului localității, Marian Apostol, unitățile au fost dotate cu măști de protecție de la Ministerul Educației, iar administrația locală a completat dotările, astfel încât candidații și dascălii să fie în siguranță, ținând cont de actualul context epidemiologic. La școlile amintite au fost asigurate toate materialele sanitare necesare, dezinfectanți și au fost luate din timp măsuri pentru stabilirea circuitelor și efectuarea triajului epidemiologic, efectuat înainte de fiecare probă de medicii de familie din comună.

Joomla SEF URLs by Artio