Anabell Olimpia Măntoiu, fost secretar al municipiului prezent și în prezent șef serviciu în cadrul Ministerului Mediului, a fost găsită în stare de incompatibilitate, a anunțat Agenția Națională de Integritate.

Inspectorii ANI precizează că Anabell Olimpia Măntoiu, în prezent șef serviciu în cadrul Ministerului Mediului și fost funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 31 mai 2017 – 02 aprilie 2018, când "a deținut simultan calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești și pe cea de membru în consiliul de administrație în cadrul S.C. Servicii de Gospodărie Urbană Ploiești S.R.L., încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. 2, lit. c) din Legea nr. 161/2003." Acesta prevede că " „funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori alte unități cu scop lucrativ din sectorul public […];"

ANI precizează că persoana evaluată a depus, la dosar, un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

La Primăria Ploiești, prezența lui Anabell Măntoiu nu a trecut neobservată, ba din contră. Anabell Măntoiu a fost angajată, prin concurs, pe postul de şef serviciu la Direcţia Juridică, la scurtă vreme după instalarea administrației conduse de Adrian Dobre. Prin dispoziție, Măntoiu a devenit rapid directorul Direcției Juridice, iar câteva luni mai târziu, pe aceeași cale, secretarul municipiului Ploiești. În toamna anului trecut, Măntoiu a fost înlocuită, fiind mutată temporar la Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare printr-o decizie pe care fostul secretar a contestat-o în instanță.

 

 

Foto: Facebook

Joomla SEF URLs by Artio