20 de locuințe provizorii, sub forma unor containere cu dotările minime necesare, vor ajunge marți la Azuga, acestea urmând să fie utilizate pentru cazarea unora dintre persoanele ale căror case au fost afectate de alunecarea de teren de vineri seară.

 

Prefectura Prahova a anunțat că modulele sunt asigurate din rezerva de stat și sunt dotate cu câte patru paturi, radiatoare, aragaz și butelie. Containerele vor fi amplasate pe platoul de lângă vechea sală de sport din localitate.

Pentru ceilalți localnici evacuați în urma alunecării de teren, Primăria Azuga va asigura cazarea temporară la una dintre pensiunile din localitate, au mai precizat reprezentanții Prefecturii.

Peste 100 de persoane au fost evacuate de urgență, vineri seară, după producerea unei alunecări de teren care le amenința locuințele. Fenomenul a dus și la formarea unui baraj natural pe râul Azuga, până sâmbătă dimineață fiind inundate 30 de locuințe.

Joomla SEF URLs by Artio