Duminică, 22 Octombrie 2017
 

Suplimentare de buget pentru reparaţii la străzile şi trotuarele din Ploieşti

Written by Anca Visan  | Created on Monday, 17 July 2017 16:04  |  Category: Administraţie

asfaltare 1Autorităţile ploieştene au suplimentat considerabil bugetul alocat pentru lucrări de întreţinere la drumuri, după ce suma care fusese prinsă iniţial în bugetul pe 2017 s-a epuizat la finalul lunii iunie. Odată cu această majorare, Primăria anunţă că va interveni pe mai multe artere de circulaţie unde există probleme din cauza gropilor, urmând să realizeze o prioritizare a zonelor afectate.

În prima fază, pentru acest an fusese alocată suma de 5 milioane de lei, care s-a epuizat spre finele lunii iunie, potrivit anunţului făcut astăzi de primarul Adrian Dobre, care a precizat că bugetul de întreţinere a căilor de circulaţie a fost suplimentat cu 3 milioane, pentru a acoperi necesarul de lucrări din al doilea semestru al lui 2017.

Este al doilea an când bugetul la acest capitol se epuizează prematur, în primul semstru, acelaşi lucru întâmplându-se şi în 2016, când, de asemenea, a fost nevoie de o rectificare la mijlocul anului. Totuşi, atunci bugetul iniţial a fost cam de trei ori mai mare decât cel de acum, însă din el s-au plătit şi lucrări care fuseseră comandate spre finalul lui 2015.