Autorităţile ploieştene au aprobat în această săptămână majorarea tarifelor pentru parcările cu plată administrate de SGU. În premieră pentru Ploieşti, aceste spaţii au fost împărţite pe zone, urmând ca tariful pentru ocuparea unui loc timp de o oră să fie de 3, 4 sau 5 lei, în funcţie de locul în care e poziţionată parcarea. Practic, faţă de tariful vechi, de 2 lei pe oră, ajungem la o majorare de 150% în cazul spaţiilor situate în centrul localităţii.

În zona C au fost încadrate patru parcări, situate la periferia oraşului, mai precis trei din zona Oborului Ploieşti şi una aflată lângă Cimitirul Viişoara. Intrând mai mult spre centru ajungem la zona B, iar în zona apar locurile de parcare situate în apropiere de kilometrul zero al oraşului. Măsura fusese anunţată de autorităţi încă de la finalul anului trecut, când noul regulament a şi fost pus în dezbatere publică. Atunci, reprezentanţii Primăriei ne explicau că e vorba despre un concept împrumutat din Occident, pentru descurajarea accesului cu maşinile personale în centru şi, implicit, fluidizarea circulaţiei aici şi, în varianta optimistă, reducerea poluării generate de traficul rutier şi amplificate de aglomeraţia de pe şosele. Mai mult, ni se spunea şi că aprobarea unui regulament în acest sens era obligatorie pentru atragerea de fonduri europene pentru proiectele din secţiunea dedicată mobilităţii urbane. În schimb, multe dintre aceste concepte nu s-au mai regăsit şi în raportul de specialitate întocmit de SGU şi expunerea de motive care au însoţit proiectul de hotărâre al Consiliului Local, documente în care s-a pus mai degrabă accent pe nevoia SGU de a-şi creşte veniturile. Aceeaşi nevoie se reflectă într-un articol din hotărârea Consiliului care spune, referitor la programul de funcţionare, că societatea poate decide, când sunt cazuri bine justificate, să modifice programul de încasări, în cazul unor evenimente publice, condiţionat de eventualele fenomene meteo extreme sau pur şi simplu pentru "eficientizarea" încasărilor SGU. Altminteri, programul de funcţionare ar trebui să fie, pentru parcările deservite de casieri, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00. În cazul celor unde există parcometre sau afişe privind plata prin SMS, trebuie să plătească toţi şoferii care opresc de luni până sâmbătă, în intervalul orar 7.00 - 20.00 în perioada octombrie - mai, respectiv 7.00 - 21.00 în perioada iunie - septembrie. Fac excepţie cele trei parcări din zona Oborului, pentru care programul de încasări este doar sâmbăta şi duminica între 7.00 şi 14.00, în condiţiile în care, în restul timpului, pe strada Apelor de exemplu se ciruclă în ambele sensuri şi foarte rar se întâmplă să caute cineva locuri de parcare.

Tarifele pentru o oră vor fi de 3, 4 sau 5 lei, în funcţie de zona în care se află parcarea. Apare şi varianta de a plăti doar pentru 30 de minute, iar tarifele sunt, în mod previzibil, la jumătate faţă de cele standard de o oră. Şoferii vor avea şi posibilitatea achiziţionării unor abonamente, la preţurile de 120 de lei pe lună pentru zona C, 160 pentru B şi 200 pentru A, asta în cazul persoanelor fizice, respectiv 270, 360 sau 450 de lei pe lună pentru persoanele juridice. Există şi varianta unor abonamente pe trei, şase sau 12 luni. Astfel, în cazul persoanelor fizice, abonamentul trimestrial va fi de 288 de lei în zona C, 384 în zona B şi 480 în zona C, abonamentul semestrial va fi de 504, 672, respectiv 840 de lei, iar cel anual de 864, 1.152, respectiv 1.440 de lei. În cazul societăţilor comerciale, noile abonamente au valorile de 648 de lei pe trimestru în zona C, 864 de lei în zona B şi 1.080 de lei în zona A. Mai departe, pentru un abonament pe semestru pentru persoane juridice, preţurile sunt de 1.134, 1.512, respectiv 1.890 de lei, iar cel pe un an costă 1.944 de lei în zona C, 2.592 de lei în zona B, respectiv 3.240 de lei în zona A.

Dacă am lămurit-o cu zona C, vă mai spuneam că în nou creata zonă B intră parcările de la Gara de Sud, Rondul I de pe Bulevardul Independenţei, străzile Rahovei, Anul 1907, Mihai Eminescu, Ana Ipătescu, Vasile Boierescu, Veronica Micle, Depoului, Miciurin, B.P. Hasdeu, Nicolae Iorga, Anul 1848, Dr. Bagdasar (zona 2, cu 27 de locuri), Buna-Vestire, Praga şi din Piaţa Anton. În zona A, cea mai scumpă, regăsim, conform hotărârii Consiliului Local Ploieşti, parcările situate în centrul oraşului sau în imediata apropiere. Este vorba despre spaţiile amenajate lângă Halele Centrale, blocul 7 Etaje, Palatul Culturii şi Hotel Prahova şi cele de pe străzile Constanţei, Armoniei, C.D. Gherea, Romană, Unirii, Ştefan cel Mare, Gheorghe Lazăr, Goleşti, Mihai Bravu, Dr. Bagdasar (zona 1, cu 16 locuri), Gheorghe Doja, Carpaţi, Văleni, Ulierului, Decebal, Vasile Lupu, Trei Ierarhi, Maramureş, Aurel Vlaicu, Săpunari, Anton Pann şi Mărăşeşti.

 

Joomla SEF URLs by Artio