Consiliul Local Ploiești a aprobat ca Primăria Ploiești să deconteze jumătate din costurile suportate, pentru transportul în comun, de elevii din municipiu, indiferent de veniturile familiilor din care provin aceștia.

 

Până în prezent, facilitatea era acordată numai în cazul elevilor care proveneau din familii cu venituri de cel mult 2.364 de lei/ membru de familie/ lună. Acest plafon a fost eliminat.

"Elevii cu domiciliul în municipiul Ploiești, din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat de pe raza municipiului Ploiești, beneficiază de gratuitate la transportul public local de călători pe tot parcursul anului calendaristic, adică un abonament nominal lunar la valoarea integrală, inclusiv TVA, valabil pe o linie sau pe toate liniile, din a cărui valoarea Primărie Municipiului Ploiești va deconta 50%", se arată în proiectul de hotărâre adoptat de consilierii ploieșteni.

Restul de 50% ar urma să fie acoperit din bugetul de stat, în baza unei ordonanțe de urgență adoptate în acest an.

Joomla SEF URLs by Artio