adrian dobre birou primarPreşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Prahova, Eugen Cristescu, a declarat că va începe de anul viitor procedura de strângere de semnături pentru demiterea din funcţie a primarului Ploieştiului, dacă în perioada rămasă până atunci Adrian Dobre nu va lua măsuri pentru îmbunătăţirea unor servicii publice. Declaraţia a fost făcută de reprezentantul UAP în timpul unui discurs susţinut în şedinţa Consiliului Local de joi, când acesta a detaliat o serie de probleme ale Ploieştiului.

Preşedintele UAP Prahova a discutat despre contractul de termoficare, despre transparenţa decizională, despre parcările condominiale, despre acţiunile pentru combaterea ambroziei şi despre reabilitarea termică a blocurilor din fonduri europene. În cazul ambroziei, el a solicitat demisia directorul interimar al Poliţiei Locale Ploieşti, Adrian Vaida, şi eventual începerea unei cercetări disciplinare faţă de acesta, acuzat că, deşi există legislaţie specifică, n-a respectat obligaţiile privind combaterea acestei plante care afectează anual sute sau chiar mii de ploieşteni cu alergii. Mai departe, în privinţa reabilitărilor, Eugen Cristescu a amintit că există un program de finanţare de la Uniunea Europeană, dar a acuzat că firma de consultanţă contractată de Primărie, Integroup Engineering, "pierde finanţări pe bandă rulantă", solicitându-i primarului Dobre să rezilieze contractul.

"Nu am venit aici pentru a mă certa cu cineva, ci ca să vă semnalez problemele cu care se confruntă ploieştenii, în condiţiile în care Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Prahova reprezintă interesele a 66.000 de oameni, majoritatea din Ploieşti. Domnul primar trebuie să ia măsuri de urgenţă pentru remedierea acestor probleme, pentru că situaţia devine insuportabilă. Vreau să îi amintesc că există destul pârghii legale pentru a-l determina să îşi schimbe atitudinea, iar prima ar fi strângerea de semnături pentru demitere, vă asigur că avem această forţă", a punctat preşedintele UAP. Primarul Adrian Dobre nu a fost prezent la şedinţa de joi.

Joomla SEF URLs by Artio