Primăria Ploieşti a depus cererea de finanţare de la Uniunea Europeană pentru realizarea unui terminal multimodal pe strada Găgeni, în nordul municipiului, lângă gardul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Primarul Adrian Dobre a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că proiectul are o valoare estimată la aproape 10 milioane de euro şi propune, pe lângă aşa-zisa autogară, şi spaţii pentru park & ride, parcări de biciclete, la pachet cu un sistem inteligent de tarifare pentru vehiculele TCE şi modernizarea unor staţii de transport în comun.

Proiectul, despre care se vorbeşte de ani de zile în Primăria Ploieşti, vizează realizarea unui aşa-zis terminal multimodal, în partea stângă a spitalului, pe un teren unde în prezent se află o parcare pietruită. Aici vor exista peroane, pentru transportul intrajudeţean şi autobuzele TCE, plus o clădire modernă cu săli de aşteptare, iar conceptul din spatele întregului obiectiv de investiţii se bazează pe interconectarea traseelor de transport public şi pe crearea unei infrastructuri care, în teorie măcar, să le permită şoferilor să îşi lase maşinile şi să continue drumul cu vehiculele de transport public, respectiv călătorilor să facă transbordarea de la un tip de transport public la altul, în condiţiile în care în acest terminal vor ajunge tramvaiele de pe traseul 101 şi 102, autobuzele de pe anumite trasee TCE şi microbuzele care asigură legătura cu alte localităţi. Prin acelaşi proiect, Primăria vrea să primească fonduri europene şi pentru e-ticketing, adică un sistem inteligent de tarifare pentru TCE, care să fie instalat atât pe vehiculele care vor fi achiziţionate, cât şi pe unele existente. De asemenea, autorităţile solicită fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi pentru modernizarea mai multor staţii de transport în comun.

Proiectul a fost depus în cadrul unei axe de finanţare de la UE dedicate proiectelor de mobilitate urbană, a anunţat astăzi primarul Adrian Dobre. Pe aceeaşi axă, administraţia ploieşteană doreşte să mai realizeze un terminal în zona Podul Înalt, să lărgească la patru benzi şoseaua în aceeaşi zonă, dar şi să creeze o legătură rutieră nouă între Gara de Sud şi Gara de Vest, urmând ca şi zonele din faţa celor două gări să fie complet reconfigurate. Astfel, şi la Vest ar urma să fie creat tot un aşa-zis terminal multimodal, tot cu posibilitatea de park & ride şi bike sharing.

Vedeţi VIDEO cu declaraţia completă a primarului Adrian Dobre pe pagina noastră de Facebook, AICI!

Joomla SEF URLs by Artio