Marți, 17 Octombrie 2017
 

74 de ani de la cel mai mare bombardament din al Doilea Război Mondial, derulat asupra Ploieştiului de americani

Written by Anca Visan  | Created on Tuesday, 01 August 2017 15:55  |  Category: APH Cultural

La 1 august 1943, aviaţia americană a pus în practică operaţiunea "Tidal Wave", cea mai amplă şi costisitoare acţiune de bombardament din al Doilea Război Mondial, concentrată asupra rafinăriilor din Ploieşti şi din împrejurimi. În ciuda unor pierderi importante de vieţi omeneşti şi aparatură, bombardiere Statelor Unite au produs pagube considerabile în Ploieşti, reducând, cel puţin pe termen scurt, producţia de petrol şi distrugând mai multe instalaţii, dar şi clădiri istorice din oraş care au devenit victime colaterale.

 

La momentul respectiv, România furniza aproape o treime din necesarul de petrol al armatei germane, o mare parte din producţie provenind de la rafinăriile din jurul Ploieştiului, ceea ce a transformat oraşul într-o ţintă strategică pentru aviaţia aliaţilor, confirmată încă de la începutul lui 1943, când, la Conferinţa de la Casablanca, s-a decis atacul. Acesta a fost lansat la 1 august, când 177 de bombardiere B-24 Liberator au decolat din nordul Libiei, cu planul de a traversa Marea Mediterană, Munţii Balcani, Dunărea şi de a se îndrepta spre Târgovişe, de unde un grup urma să se îndrepte spre Câmpina, iar altul, cel mai numeros, spre Ploieşti.

Cunoscând potenţialul strategic al acestei zone, armata germană şi cea română mobilizaseră resurse importante în jurul Ploieştiului, cu 68 de tunuri de 88 mm şi 78 de tunuri de 20 mm amplasate de armata română, respectiv 96 de tunuri de 88 mm şi încă 123 de 20 mm din partea germanilor, printre care erau intercalate mai multe "cuiburi" de mitraliere şi la care se adăuga o armă mai puţin convenţională a naziştilor, un tren ale cărui şase din totalul de zece vagoane erau utilate cu arme antiaeriene.

Operaţiunea "Tidal Wave", derulată la 1 august 1943, a produs pagube însemnate în Ploieşti, însă mult sub aşteptările aliaţilor. Ca urmare a puternicii apărări antiaeriene, dar şi pe fondul unor erori de coordonare, în urma cărora aviatorii au fost nevoiţi să rupă tăcerea radio, multe dintre bombardiere s-au prăbuşit fără să fi provocat daune serioase. În plus, confuzia a fost alimentată şi de norul uriaş de fum ridicat în urma bombardamentelor făcute de la mică altitudine, decizie care fusese luată de americani pe de o parte pentru ca avioanele să treacă nedetectate de radare şi, pe de altă parte, în speranţa producerii unor pagube consistente.

Potrivit datelor acelor vremuri, bombardamentele au lovit rafinăriile Steaua Română, Creditul Minier, Columbia Aquila, Astra Română, Vega şi Orion, avariind Steaua Română şi Astra Română în proporţie de 20-30%. Creditul Minier a fost distrusă în proporţie de 75%. În urma raidului, pe termen scurt, se reduce la jumătate capacitatea de rafinare şi se pierd 50.000 de tone de petrol, dar reparaţiile limitează pagubele şi, după doar câteva săptămâni, producţia de petrol ajunge chiar mai mare decât înainte de raid, mai arată rapoartele iniţiale, în urma cărora operaţiunea "Tidal Wave" a fost catalogată de americani ca având un succes slab.

Numai 88 de avioane, din totalul de 177 care decolaseră, s-au mai întors pe aeroportul din Libia. Multe au fost doborâte pe teritoriul României, pe cel al Bulgariei, la întoarcere, sau au căzut în Mediterană, în vreme ce echipajele altor aparate de zbor au fost nevoite să aterizeze pe aerodromuri din Cipru, Turcia sau Iugoslavia.

Rapoartele arată 53 de avioane americane doborâte şi 660 de oameni pierduţi, care fie au murit în timpul raidului, fie au fost capturaţi.

În ciuda acestor pierderi, în urma atacului - cea mai amplă acţiune aviatică din al Doilea Război Mondial şi una dintre cele mai costisitoare din istoria Statelor Unite - nu mai puţin de cinci piloţi au fost decoraţi, trei dintre ei post-mortem, stabilindu-se un nou record, pentru cel mai mare număr de medalii acordate în urma unei singure acţiuni.