filarmonica final stagiune 2018"JAZZ in the FUN..K ParK" este evenimentul prin care Filarmonica "Paul Constantinescu" va încheia stagiunea 2017 - 2018. Concertul va avea loc pe 29 iunie, de la ora 20.30, la Teatrul de Vară din Parcul "Constantin Stere", ;i va fi urmat de un garden party.

 

Sorin Zlat - pian, Răzvan Cojanu - bas şi Laurenţiu Ştefan – tobe, artiştii instrumentişti ce formează Ploieşti JAZZ Trio, aduc jazz-ul în aer liber, la final de stagiune. Potrivit reprezentanților Filarmonicii, alături le vor fi și Robert Patai - solist vocal ce a devenit cunoscut după prestaţiile uimitoare din Galele LIVE ale emisiunii Vocea României, dar și unii dintre cei mai apreciați jazzmani din România: Alex Man - chitară electrică și Cătălin Milea - saxofon.

"Ploiești JAZZ Trio încheie, astfel, prima stagiune parcursă alături de Filarmonica ploieșteană. Cu un lung șir de concerte susținute pe scena sălii «Ion Baciu» şi nu numai, trio-ul de jazz s-a impus în peisajul artistic al genului bucurându-se de un public tot mai numeros de la un eveniment la altul. Memorabilă va rămâne prestația celor trei în cadrul Ploiești Jazz Festival 2017, când au concertat alături de SaxWiards. De altfel, pregătirile pentru viitoarea ediţie a Festivalului de Jazz, eveniment în cadrul căruia Ploiești JAZZ Trio va performa din nou, au început deja", au mai anunțat reprezentanții filarmonicii din Ploiești.

Intrarea la evenimentul de vineri este liberă, în limita locurilor disponibile și doar pe baza invitațiilor care pot fi procurate apelând numărul de telefon 0734.335.067.

Joomla SEF URLs by Artio