Marți, 26 Septembrie 2017
 

APH Cultural

palatul culturiiAsociația CELE MAI FRUMOASE SATE DIN ROMÂNIA – AFSR, Centrul Județean de Cultură Prahova, cu sprijunul Consiliului Județean Prahova și Primăriei Municipiului Ploiești, organizează în perioada 12 – 14 septembrie 2014, în parcarea Palatului Culturii, expoziția ROMÂNIA, GRĂDINA EUROPEI. DESCOPERĂ COMORILE ROMÂNIEI, ediția Ploiești.

crucea caraimanMaestrul Nicolae Voiculeţ, alături de orchestra sa, va susţine un recital la aproape 2.300 de metri altitudine, în apropierea Crucii de pe Caraiman. Prin concertul „România din inima mea", artistul vrea să promoveze Crucea Eroilor Neamului. Monumentul, inaugurat în urmă cu aproape 90 de ani, a intrat recent în Cartea Recordurilor, fiind în mod oficial declarat cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

vernisaj tudor zbarneaPână la finalul lunii septembrie, ploieștenii au ocazia să vadă, pe simezele Muzeului Județean de Artă Prahova, o expoziție de pictură pe cât de originală, pe atât de provocatoare. Picturile aparțin artistului Tudor Zbârnea, director al Muzeului Național de Artă al Moldovei, supranumit de critici „pictorul de idei".

vernisaj florica ionescuDoi artiști plastici prahoveni, mamă și fiu, Florica Ionescu și Alexandru Ionescu, expun, în această perioadă, pictură, pe simezele Galeriei de Artă din Ploiești. Tușurile delicate ale artistei se îmbină perfect cu peisajele tânărului pictor.

Nasterea-Maicii-DomnuluiLa 8 septembrie, întreaga creştinătate celebrează Naşterea Maicii Domnului, prima sărbătoare importantă din cursul Noului An Bisericesc, care începe la data de 1 septembrie.

tudor zbarneaVineri, 5 septembrie 2014, la ora 14.00, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus" organizează vernisajul expoziţiei de pictură a artistului plastic Tudor Zbârnea, director al Muzeului Național de Artă al Republicii Moldova.

galeria-de-artaJoi, 4 septembrie, la ora 17.00, Galeria de Artă din Ploiești este gazda vernisajului care va deschide expoziția de pictură a artiștilor plastici Florica Ionescu și Alexandru Ionescu.

concurs iulia hasdeuÎn perioada 15 septembrie - 15 noiembrie, Casa de Cultură „I. L. Caragiale" a Municipiului Ploieşti organizează cea XII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Iulia Hasdeu", proiect cultural dedicat liceenilor (cursuri de zi) din România.

floarea topalaA fost sărbătoare mare pentru locuitorii comunei prahovene Izvoarele, acolo unde, în acest weekend, a avut loc Festivalul dulceții, tradițiilor și obiceiurilor de pe Valea Teleajenului. Două zile de cântece și voie bună, îndulcite de bunătăți din toată zona au avut scopul de a atrage turiști într-una dintre cele mai frumoase localități din țară.

al-doilea-razboi-mondialLuni, 1 septembrie, se împlinesc 75 de ani de la începerea celui De-al Doilea Război Mondial, cea mai mare conflagraţie din istoria omenirii. Startul războiului a fost dat de invadarea Poloniei de către Germania nazistă. Polonia a fost atacată apoi, la frontiera de est, de armata sovietică şi ocupată în totalitate în mai puţin de trei săptămâni. Războiul din Europa s-a încheiat pe 9 mai 1945, prin înfrângerea Germaniei naziste.

carti-shutterstockCasa de Cultură „I.L.Caragiale" a Municipiului Ploiești în colaborare cu Muzeul Memorial "Nichita Stănescu" din Ploiești organizează duminică, 31 august 2014, începând cu ora 14.00, cu ocazia Zilei Limbii Române, un spectacol de muzică și poezie.