Marți, 17 Octombrie 2017
 

PNL 2006 vs. PNL 2013

 | Created on Tuesday, 12 February 2013 21:31  |  Category: Comentatori-invitați

gabriel sanduEvenimentele, sau, mai bine spus, competiția declarațiilor care a debutat acum aproximativ o lună în interiorul Partidului Național Liberal seamănă izbitor de mult cu evenimentele petrecute în PNL în anul 2006.

Atunci, la fel ca în prezent, un președinte de partid care, aparent sau nu, se bucură de larga susținere a filialelor, ridică mingea la fileu rivalului său din interior, cel care l-a și precedat de altfel la conducerea partidului.

Președinții în exercițiu, Tăriceanu - 2006 și Antonescu – 2013 au, la momentul deținerii puterii, o imagine de lideri puternici, invincibili în interiorul formațiunii pe care o conduc. Mai puțin cunoscut publicului larg este faptul că primul dintre ei a dobândit puterea datorită eforturilor și activității predecesorului său, acesta atribuindu-și în mod incorect cel puțin, gloria de care partidul se bucură în timpul conducerii sale. Astfel, Tăriceanu conduce în 2006 un PNL aflat în plină ascensiune, la guvernare, rezultate ale eforturilor și câștigării alegerilor din 2004 ca urmare conducerii lui Theodor Stolojan până la ieșirea sa din cursa alegerilor prezidențiale.

În 2013, PNL este condus de Crin Antonescu, un președinte de partid democratic, hotărât, un președinte care la momentul 2006 s-a ridicat împotriva dictaturii lui Tăriceanu, un președinte care prin nonconformismul lui a ridicat PNL și l-a adus în poziția de a câștiga 2 milioane de voturi la alegerile prezidențiale din 2009, cel mai mare număr de voturi obținut de partid din '90 încoace.

Care a fost scopul lui Tăriceanu în 2006 și care este scopul lui Antonescu în 2013? Un lucru e cert: scopul lui Tariceanu a fost să-și mențină puterea, să-și apere poziția – acestea sunt primele variante la care m-aș gândi. Asta, dacă nu aș ști că dincolo de consolidarea poziției lui, miza cea mare pentru Tăriceanu a fost să guverneze cu orice preț, chiar alături de PSD.

Care este însă scopul lui Antonescu? Obținerea președinției României, aducerea PNL în pole-position, transformarea partidului într-o formațiune puternică, nu o formațiune anexă așa cum l-a menținut Tariceanu.

În 2006, Theodor Stolojan și Valeriu Stoica reprezentau pentru Călin Popescu Tăriceanu două figuri incomode, două personaje politice care, împreună cu alți oameni politici din PNL care susțineau punctul lor de vedere, îi amenințau serios planurile și, mai ales, îi îngreunau realizarea scopului său: acela de a conduce partidul și de a guverna împreună cu un grup foarte restrâns de oameni, oameni care nu au contribuit cu nimic la câștigarea alegerilor.

În 2013, iată că Tăriceanu ajunge în poziția opozanților săi de acum 7 ani. Rolul său de fost președinte de partid ajunge să fie unul doar decorativ. După ce i-a fost luat dreptul de vot în cadrul ședințelor BPC, Tăriceanu își pierde și funcția de lider al grupului parlamentar al PNL în Camera Deputaților o dată cu formarea noului legislativ în 2012. Acuzatiile sale privind conducerea autoritară a partidului de către Antonescu nu mai găsesc ecou sau susținere la filialele PNL.

Ce s-a întâmplat în 2006 în PNL, este deja istorie: Theodor Stolojan, împreună cu Valeriu Stoica și un grup de oameni politici, figuri marcante ale partidului au părăsit PNL alegând să își formeze propriul partid care să reprezinte dreapta românească. Ce se va întâmpla însă cu Tăriceanu în 2013? Dacă va avea sau nu soarta celor pe care chiar el i-a eliminat din partid, rămâne de văzut.

Vreau să-i transmit un mesaj lui Tăriceanu: am facut parte dintre cei care au plecat din PNL în 2006 din dorința de a construi un partid autentic de dreapta. Plecarea noastră avea la acel moment cele mai bune auspicii. Iată că, după şapte ani, suntem în continuare în căutarea acelui partid de dreapta, partid care să nu mai fie al vechii clase politice care a înființat partidele în anii '90.

Chiar dacă vechi, se pare că proverbul "Roata e rotundă" pare să fie de mare actualitate pentru situația din PNL!

Gabriel SANDU