Luni, 26 Iunie 2017
 

România, iartă-ne!

 | Created on Wednesday, 19 December 2012 17:20  |  Category: Comentatori-invitați

gabriel sanduPentru salariile și pensiile tăiate. Pentru indemnizațiile și alocațiile reduse. Ne-am împrumutat de la părinți și bunici pentru sănătatea copiilor. Pentru că în 2008 v-am promis un trai mai bun și nu ne-am putut ține cuvântul așa cum l-am dat. Pentru toate acestea, România, iartă-ne!

Am traversat împreună patru ani grei. Ani de criză economică, de lupte pentru putere. Am făcut în 2008 o serie de promisiuni cetățenilor, prin care ne-am asumat în primul rând că vom lupta pentru ca romanii să aibă un trai decent. Și nu am reușit să ne ținem promisiunea în totalitate.

Pentru că, dincolo de viitorul imediat apropiat, un om politic, un om care ia decizii, este forțat să gândească pe termen lung. Ceea ce a fost dramatic pentru mulți români pe termen scurt, va ajuta la supraviețuirea economiei românești pe termen lung. Am redus pensii și salarii și am pierdut imagine publică, am pierdut electorat. Însă romanii au pierdut mult mai mult: și-au pierdut încrederea. Am reușit însă prin aceste măsuri dure ca mii de oameni să aibă un venit, chiar dacă mai mic, o perioadă mai lungă de timp.

Am încercat să menținem un echilibru social, state mai dezvoltate, vecinii noștri europeni cu un nivel de trăi mult mai ridicat au rezistat chiar mai puțin pentru că nici un politician din aceste țări nu și-a asumat costul politic al unor astfel de măsuri. Noi ne-am asumat, cinstit, deciziile luate. Și toate costurile lor. Adversarii politici ne-au folosit deciziile și le-au întors împotriva noastră. Imoral? Poate... în anii următori vom afla răspunsul la această întrebare.

2012 a fost, poate, anul cel mai agitat în politica românească din ultimele două decade: schimbări de guvern, referendumul pentru demiterea președintelui, alegeri parlamentare cu 588 de câștigători (?) și un singur perdant – poporul român. Am adoptat o lege proastă, un "uninominal" strâmb, mai incorect decât alegerile pe listă. Dacă am putea, am lua decizia de a candida din nou pe listă, pentru un parlament cu 300 de deputați și maxim 125 de senatori.

Nu, nu ne justificăm prin asta. Lupta noastră pentru putere nu-l interesează pe român. El vrea să știe că undeva acolo, în Parlament, lucrează oamenii pe care i-a votat pentru că el, românul, să aibă o slujbă, un spital, o școală, o biserică și oameni ai legii. Romanul nu vrea să știe câți bani se duc la un minister sau la altul, care ministru e mai influent sau nu. Pentru el, cetățeanul, contează dacă poate încheia ziua fără să fie îngrijorat că poate luna viitoare nu va primi salariul său poate își va pierde locul de muncă.

Ne-am luptat prea mult unii cu alții și am uitat de fapt pentru ce suntem aleși. Am permis opozanților politici să profite de situații de criză și să-și asume realizările noastre. Am avut nevoie de aceste alegeri parlamentare pentru a ne convinge că, oricât de corecte au fost anumite decizii, atât timp cât ele influențează sau schimbă viața oamenilor, nu vor rămâne netaxate. Am avut nevoie de un scrutin organizat după o lege ambiguă, pentru a ne da seama că am ajuns să avem un parlament exagerat de mare, că actualii aleși numai principiul reprezentării corecte nu-l îndeplinesc.

E timpul să facem doi pași înapoi, să analizăm cu atenție nu doar întâmplările recente ci întreaga noastră activitate. Avem o datorie față de toți acei romani care au avut de suferit: aceea de a le reda încrederea.

În acest moment, un singur lucru a mai rămas de spus: România, iartă-ne!