Miercuri, 28 Iunie 2017
 

daniel-savu„Cu notorietatea pe care o am io, el le spun - vreau să fie o primărie transparentă, să fie o uzină pentru dumneavoastră, io sunt om de echipă (...) dacă ies primar nu o să ne fie rău la nimeni. Cum mine dacă vorbim o vorbă e vorbă, nene” - fragment din dialogul.

Deputatul Sebastian Ghiță, cercetat în cinci dosare penale, candidează pentru un nou mandat în Parlamentul României, de pe listele Partidului România Unită, alături de senatorul Daniel Savu și de deputatul Ion Eparu, pe care îi bagă la înaintare în această campanie electorală. Deși deputatul Ion Eparu este cel aflat pe prima poziție pe lista pentru Camera Deputaților, iar deputatul Sebastian Ghiță pe doi, în realitate partidul, cel puțin în Prahova, este condus de mogulul Ghiță. Programul PRU se axează pe ideea de amnistie penală pentru parlamentari, pe lupta împotriva Direcției Naționale Anticorupție, în contextul în care Sebastian Ghiță este cercetat penal în mai multe cauze instrumentate de procurorii anticorupție.

Deși Ion Eparu și-a luat în serios candidatura și încearcă să câștige capital electoral, fiind profesor universitar, în realitate este folosit de Ghiță și de Savu pentru imaginea sa, aceștia considerându-l o simplă marionetă. Acest lucru reiese dintr-o înregistrare audio intrată în posesia redacției Incomod, cu o discuție la care a participat senatorul Daniel Savu în toamna anului 2015, când dorea să preia președinția Partidului Social Democrat Ploiești și să candideze la primăria Ploiești. Pe înregistrarea audio se aude cum senatorul Daniel Savu spune despre deputatul Ion Eparu că este „momâie" și „prostănac" și că face ce dorește el și Sebi Ghiță. În plus, senatorul Savu povestește că dacă iese primar „le va fi bine la toți", nu cum a fost în perioada când primar era Iulian Bădescu (în sensul că toți vor prospera financiar). Ba mai mult decât atât, Daniel Savu afirmă că Sebastian Ghiță i-a păcălit pe toți, susținându-l pe Iulian Bădescu pentru funcția de primar.

Vă reamintim că în PSD a fost un adevărat scandal după ce Cristian Ganea a fost ales președinte al organizației municipale Ploiești, iar Daniel Savu a atacat dur PSD-ul în perioada următoare, apoi a plecat din partid și s-a declarat independent.

În mai 2016, în campania de la alegerile locale, Daniel Savu declara public că nu are nicio legătură cu Sebastian Ghiță, el păcălind electoratul că este independent. În cea de-a doua înregistrare pe care o publicăm, însă, din toamna anului 2015, Savu recunoaște că este omul de încredere al lui Sebastian Ghiță, de care deputatul se folosește atunci când vrea să-și atace adversarii politici.

Aceasta nu este singura dovadă că Savu este omul lui Ghiță, Incomod publicând în exclusivitate denunțul unui fost ofițer SRI în care acesta povestea cum Daniel Savu a încercat să-l mituiască în numele lui Sebastian Ghiță.

AUDIO: ZIARULINCOMOD.RO