Peste 280.000 de firme din România se află în prezent într-o situație cu risc mare de insolvență, în timp ce acest risc este mare pentru peste 30.000 de firme, relevă un studiu realizat Termene.ro, platforma care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

 

Potrivit sursei citate, în acest moment, doar 40% dintre companii și-au continuat activitatea, 37% și-au redus-o, iar 23% închid operațiunile din cauza pandemiei de Covid-19. Riscul de insolvență este mediu pentru 27.000 de firme, scăzut pentru 146.000 de societăți comerciale și foarte redus pentru 223.000 de companii. 

“Planurile de business, bugetele de venituri și cheltuieli și cash-flow-ul companiilor din România sunt într-o continuă schimbare de la o zi la altă și deciziile noastre, manageri și antreprenori, sunt foarte importante în contextul instituirii stării de urgență în România cu privire la pandemia de Covid-19. Discut zilnic cu zeci de antreprenori și manageri, iar colegii mei din echipa Termene.ro iau feedback constant de la sute de companii. Este alarmant că cel puțin jumătate dintre firmele active au activitatea redusă sau suspendată din cauza blocajului economic generat de răspândirea virusului Covid-19”, a declarat Adrian Dragomir, co-fondator al Termene.ro

În opinia lui Adrian Dragomir, prioritatea economică în această perioadă trebuie să fie continuitatea activității de business a operatorilor economici, prin susținerea antreprenorilor și păstrarea a unui cât mai mare de locuri de muncă în condițiile în care peste un milion de angajați riscă să rămână fără job.

Din observațiile și concluziile calitative semnalate de către specialiștii Termene.ro, în contextul extinderii crizei generate de Covid-19, activitatea companiilor nu este deloc bună, numărul salariaților aflați în concediu fără plată, în șomaj tehnic și disponibilizați crește constant, iar mulți fondatori nu știu dacă firmele lor vor supraviețui. Totuși, există și o pondere semnificativă a firmelor (40 la sută) care își continuă activitatea într-un ritm normal și manifestă în cel mai rău caz o prudență investițională.  

Faptul că, în contextul pandemiei Covid-19, ponderea firmelor cu risc de intrare în insolvență este în continuă creștere, readuce din nou conceptul de comportament de plată. Astfel, există premisele să credem că cel puțin o treime din firmele din Romania sunt predispuse la faliment pe termen scurt și mediu.

Foto: termene.ro

Joomla SEF URLs by Artio