muncitori strainatateRomânia este țara cu cei mai mulți cetățeni apți de muncă plecați în străinătate. Potrivit Eurostat, 19,7% dintre cei cu vârste între 20 și 64 de ani sunt peste hotare, procentul fiind de aproape trei ori mai mare decât acum 10 ani și de cinci ori mai mare decât media UE din prezent.

Potrivit Eurostat, următoarele locuri în clasamentul țărilor care au exportat cetățeni buni de muncă sunt ocupate de Lituania (15% din populația cu vârstă activă), Croația (14%), Portugalia (13,9%), Letonia (12,9%) și Bulgaria (12,5%). Pe ultimele locuri se situează Germania (1%), Marea Britanie (1,1%), Suedia și Franța (1,3%).

Pe de altă parte, Ciprul avea, în 2007, 7,1% din populația activă plecată în străinătate, pentru ca anul trecut procentul să fie de numai 3,9%.

Media UE pentru acest indicator este de 3,8% din populația cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani.

  

Joomla SEF URLs by Artio