Salata humus și salata de icre de crap și ceapă, marca proprie, comercializate prin rețeaua Carrefour România, fac obiectul unei alerte alimentare transmise de reprezentanții rețelei către Autoritatea Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. În anumite loturi a fost depistată prezența bacteriei Listeria monocytogenes.

Prima dată, prezența bacteriei Listeria monocytogenes a fost depistată în produsul "SALATA HUMUS 250G " brand CARREFOUR, fiind supus rechemării lotul 264 / DLC 06.10.2018, cod EAN : 5941850531175.

Miercuri, ANSVSA a publicat un nou anunț de rechemare primit de la Carrefour  România.

De această dată, produsul vizat este salata de icre de crap cu ceapă, în diverse tipuri de ambalaje, mai precis produselor "SALATĂ CU ICRE DE CRAP ȘI CEAPĂ 140G" brand CARREFOUR, Lot 2408 / DLC 13.10.2018, Cod EAN: 6420169005328; "SALATĂ CU ICRE DE CRAP ȘI CEAPĂ 70G" brand CARREFOUR, Lot 2408 / DLC 13.10.2018, Cod EAN: 6420169005304; "SALATĂ CU ICRE DE CRAP ȘI CEAPĂ 300G" brand CARREFOUR, Lot 2408 / DLC 13.10.2018, Cod EAN: 6420169005298.

Cei care au cumpărat aceste produse sunt rugați să nu le consume. Ei se pot prezenta, chiar și fără bonul de casă, la magazinul de unde au achiziționat alimentele vizate de alerta de rechemare, pentru a primi contravaloarea produsului vizat de anunț.

"Persoanele care au consumat produsele menționate mai sus și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum. Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum și cele în vârstă trebuie să acorde o atenție deosebită acestor simptome. Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potențial gravă, cu un timp de incubație de până la opt săptămâni" se mai arată în informarea transmisă de reprezentanții Carrefour România.

Joomla SEF URLs by Artio