Banca Centrală Europeană a anunțat că are în analiză proiectul OUG 114, însă că nu a emis deocamdată niciun aviz cu privire la acesta, după ce ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat că un răspuns care avizează proiectul a fost primit de la BCE încă de marți. Modificarea Ordonanței este pe ordinea de zi a ședinței de Guvern care are loc vineri dimineață. Printre cele mai importante prevederi sunt cele referitoarea la înlocuirea ROBOR cu un nou indicator care să fie luat în considerare în cazul creditelor pentru populație.

 

Banca Centrală Europeană a transmis, la solicitarea HotNews, că "încă analizează proiectul de Ordonanță de Urgență 114/2018, dar NU a emis încă niciun aviz. Nu suntem în poziția de a spune când va fi publicat respectivul aviz, dar vă rugăm să rețineți că acesta va fi publicat, așa cum se publică fiecare document, în secțiunea siteului nostru în care se publică toată corespondența BCE privind legislația”.

Jurnaliștii au cerut un punct de vedere din partea oficialilor BCE după ce ministrul Eugen Teodorovici declarase că ”proiectul de modificare a OUG 114 are avizele BNR și Băncii Centrale Europene”. ”Ieri (marți, 26 martie - n.red) a venit răspunsul de la Banca Centrală Europeană, care avizează acest proiect”.

Banca Centrală Europeană a transmis Ministerului de Finanțe încă din februarie că ar fi trebuit consultată înaintea adoptării OUG 114/2018 care prevede introducerea taxei pe activele bancare. Conform legislației europene, autoritățile naționale sunt obligate să consulte BCE cu privire la orice proiect legislativ din domeniile de competență ale instituției, printre care legile aplicabile instituțiilor financiare, în măsura în care acestea influențează semnificativ stabilitatea instituțiilor financiare și a piețelor. Potrivit HotNews, instituția a subliniat inclusiv că OUG nr. 114/2018 nu a fost însoțită de nicio evaluare a impactului de către asupra sectorului bancar, iar în absența unui astfel de document nu poate fi exclus riscul ca taxa să aibă un impact semnificativ asupra stabilității sistemului bancar.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat vineri dimineață, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va modifica OUG 114. "Obiectivul Guvernului e să scadă costul creditelor românilor și să încurajeze economisirea. În consens cu părțile implicate, azi modificăm: OUG 114, OUG 50/2010 și OUG 52/2016. ROBOR va fi înlocuit cu un indicator calculat pe baza tranzacțiilor interbancare care se publică pe site-ul BNR. Se aplică doar creditelor contractate de populație. În ceea ce privește taxa anuală pe active financiare datorată de instituțiile bancare se ajustează mecanismul prin restrângerea bazei de impozitare pe activele financiare, reducerea până la 0 a taxei în funcție de creditele acordate sectorului nefinanaciar și ajustarea dobânzilor la credite și depozite. Taxa va fi calculată de fiecare instituție bancară cu regularizarea. Termenul de regularizare a acesteia este 25 august", a explicat Dăncilă.

Joomla SEF URLs by Artio