BNRRecenta tăiere cu 0,5% a dobânzii de politică monetară a BNR a fost urmată, în doar câteva zile, de scăderi abrupte ale dobânzilor. Nu mai puţin de 5 banci au scăzut dobânzile cu aceeasi valoare sau chiar mai mult. Măsura nu a vizat însă, aşa cum sperau oficialii BNR şi consumatorii, dobânzile la credite, ci pe cele la depozite.

La începutul lunii august, BNR a redus pentru a doua oară în numai câteva săptămâni dobanda de politică monetară. Cea de-a doua tăiere a fost dublă ca şi valoare faţă de precedenta, semnalizând intenţia clară a Bancii Centrale de a reduce cât mai mult dobanda-cheie, impulsionand astfel şi băncile comerciale să-i urmeze exemplul.
Guvernatorul Mugur Isarescu a explicat intenţiile Bancii Naţionale. "Noi vom face tot ce este posibil, prin reducerea dobânzii de politică monetară, prin asigurarea lichidităţii pe piaţă, prin îngustarea coridorului de variaţie a dobânzilor de pe piaţa monetară să venim cu dobânzile la lei în apropierea dobânzilor în valută", a afirmat Isărescu, citat de Mediafax.
Guvernatorul şi-a exprimat speranţa coborârii dobânzilor în lei către cele în euro pentru credite. Băncile comerciale au aplicat mesajul aşa cum le-a convenit lor: au redus dobânzile la lei către cele la euro, dar nu la credite, ci la depozite.

Joomla SEF URLs by Artio