Vineri, 18 August 2017
 

Benzina și motorina se scumpesc cu cel puțin 10%

Written by Ioana Popa  | Created on Wednesday, 09 August 2017 12:03  |  Category: Economic

Un proiect de ordonanță pentru modificarea Codului fiscal se referă la majorarea accizelor pentru benzină şi motorină, măsură pe care Guvernul o justifică prin scăderea încasărilor din aceste taxe. În prețul de la pompă, acest lucru ar însemna o scumpire de cel puțin 10%.

Încasările din aceste accize au scăzut cu 768 mil. lei în primul semestru al acestui an, iar majorarea taxelor ar avea un impact redus, argumentează guvernanții, spunând că ele reprezintă doar în jur de 50% din prețul final. Matematica, însă, ține să-i contrazică. Conform proiectului, noul nivel al accizei la benzina fără plumb va fi de 2.035,4 lei/1.000 de litri, ceea ce înseamnă un plus de 379,04 lei fata de nivelul actual. Tot o majorare de 379,04 lei/1.000 litri va fi aplicată şi la motorină. Iar la preţul cu accize se adauga şi TVA, ceea ce înseamnă că scumpirea va fi de minimum 50 de bani, adică circa 10% fata de preţul actual al carburanţilor, calculează HotNews.
Modificările ar urma să intre în vigoar de la 1 septembrie, potrivit proiectului citat.
Estimările anexate proiectului arată că, din majorarea accizelor la combustibili, se vor obţine în plus în perioada septembrie-decembrie 2.017 puţin peste un miliard de lei.
În tot anul viitor, la bugetul public ar trebui să ajungă 3,4 miliarde de lei, în 2019 3,64 miliarde de lei şi în 2020 3,84 miliarde lei.