Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Prahova (APIA) a anunțat că, în perioada 01 martie - 31 august 2019 inclusiv, se pot viza carnetele rentierilor agricoli pentru acordarea rentei viagere agricole aferente anului 2018.

Pentru aplicarea vizei anuale, APIA Prahova precizează că beneficiarii trebuie să prezinte cu actul de identitate în original, carnetul de rentier agricol, document coordonate bancare (opțional), contract ul sau contractele de arendare existente la dosar, respectiv contractul sau contractele de vânzare/ cumpărare, , dacă este cazul.

"Vizarea carnetului de rentier este posibilă numai cu îndeplinirea art. 7 din Legea nr. 247/ 2005 Titlul XI privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (Contractele de arendare trebuie să îndeplinească condiţia de continuitate pentru întreg anul calendaristic 2018)", menționează APIA Prahova, în informarea transmisă pe această temă.

Pentru vizarea carnetului de rentier agricol, beneficiarul trebuie să se prezinte personal sau prin împuternicit legal (cu procură notarială de reprezentare/ curatelă). În cazul în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin mandatar, acesta din urmă trebuie să prezinte, suplimentar, actul de identitate în original şi în copie și procura specială/ autentificată/ curatelă, în original şi în copie.

Solicitanţii prezintă la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, documentele menţionate mai sus, în original, pe baza cărora angajatul APIA va certifica copiile depuse. După certificare, originalele vor fi restituite solicitanţilor.

"În cazul în care deţineţi documente care fac obiectul acordării rentei viagera agricole, prin care se modifică suprafeţele arendate, înstrăinate, dobândite în cursul anului 2018, este necesar să depuneţi o cerere de reanalizare a dosarului, precum şi prezentarea documentelor doveditoare, în original, care vor sta la baza calculării/ recalculării rentei viagere agricole pentru anul 2018. În cazul în care aţi depus cerere de reanalizare a dosarului de rentă viageră agricolă, vizarea este posibilă numai după reanalizarea dosarului şi operarea datelor în sistemul electronic", mai informează reprezentanții APIA.

Pentru detalii suplimentare, puteţi consulta site-ul oficial al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, www.apia.org.ro, sau puteți cere informații la APIA Prahova, tel. 0244.410.877.

Joomla SEF URLs by Artio